Saturday , April 20 2024

Un nou minim istoric pentru leu

Un nou minim istoric pentru leu, în raport cu euro. 1 euro a fost cotat la 4,3970 lei. Precedentul record a fost înregistrat pe 19 martie, când 1 euro a fost cotat la 4,3794 lei.

BNR a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,3970 lei/euro, în creştere cu 2,23 bani faţă de vineri, euro ajungând astfel la un nou record istoric faţă de leu, deşi potrivit dealerilor banca centrală a continuat să intervină indirect pentru a evita o depreciere mai mare.

Pentru francul elveţian, BNR a anunţat un curs cu 1,77 bani mai mare, de 3,6593 lei/franc, atingând cel mai ridicat nivel din 5 septembrie. La acea dată, francul a fost cotat la 3,8133 lei.

Pentru dolar, referinţa a crescut cu 1,66 bani, la 3,3240 lei/dolar.
La deschidere, euro era cotat la 4,3895 – 4,3930 lei, în scădere faţă de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când operaţiunile se realizau în intervalul 4,3925 – 4,3950 lei/euro.

Spre jumătatea zilei, cotaţiile au început să urce, iar maximul a fost de 4,3980 lei/euro.
Volumele tranzacţionate sunt relativ mari, în piaţă fiind prezenţi atât jucători locali, cât şi investitori străini.

Economistul ING Bank, Vlad Muscalu, crede că piaţa va rămâne tensionată, cel puţin până când planurile noului guvern devin mai clare.

“Volatilitatea ar putea persista dincolo de aceste clarificări, în cazul în care noul executiv reduce atenţia acordată disciplinei fiscale. Riscurile asociate unui asemenea scenariu par semnificative, dacă luam în considerare planurile prezentate în trecut de fosta opozitţe şi că aceasta s-ar putea să fie nevoită să dovedească că reprezintă opusul guvernelor precedente, care au redus cheltuielile publice şi au majorat taxe”, se arată într-un raport al băncii.

Dobânzile afişate luni de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au crescut de la 3,83 – 4,33% la 4,14 – 4,64% pe an. Totodată, au avansat şi dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, de la 3,93 – 4,43% la 4,18 – 4,68% pe an.

Unii analişti se aşteaptă ca ratele de dobândă ar putea să se apropie de nivelul ratei cheie de 5,25%, pe fondul unor probabile intervenţii valutare.

Vezi si

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a scăzut la 63% în 2023; jumătate dintre persoanele ocupate lucrau în servicii

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63%, …