Thursday , April 25 2024

Top 10: Unde sunt cele mai mari salarii din Europa?

Deşi Europa a fost profund afectată de criza economică, aici există cea mai ridicată calitate a vieţii din lume. Şi cum un salariu decent nu face rău nimănui, businessinsider.com a întocmit un top al ţărilor europene în care lucrătorii sunt cei mai bine plătiţi.
Dacă salariul mediu pare prea mare, puteţi să vă gândiţi la discrepanţele dintre cei foarte bine plătiţi şi majoritatea cetăţenilor, ale căror salarii sunt mult mai mici.
De exemplu, salariul mediu lunar din SUA este de 4240 de dolari, conform Comisiei Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa. Spania (Locul 16, 3060 dolari/lună), Italia (locul 15, 3200 dolari/lună), Germania (locul 12, 3703/lună) şi Marea Britanie (locul 11, 3930 dolari/lună) nu se află în top 10.
În România, salariul minim este de 213 dolari, iar salariul mediu brut este de 610 dolari, conform Comisiei Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa. Conform Fondului Monetar Internaţional, PIB-ul pe cap de locuitor era de 11895 de dolari în 2010.

Vezi în continuare care este situaţia în ţările europene:

10. Franţa
Salariul mediu lunar: 4001 $
Salariul minim lunar: 1872 $
PIB pe cap de locuitor: 41226 $

9. Finlanda
Salariul mediu lunar: 4202 $
Salariul minim lunar: determinat de negocierile sindicale
PIB pe cap de locuitor: 44688 $

8. Austria
Salariul mediu lunar: 4235 $
Salariul minim lunar: 1371 $
PIB pe cap de locuitor: 45563 $

7. Belgia
Salariul mediu lunar: 4428 $
Salariul minim lunar: 2055 $
PIB pe cap de locuitor: 44254 $

6. Olanda
Salariul mediu lunar: 4675 $
Salariul minim lunar: 1954 $
PIB pe cap de locuitor: 47889 $

5. Irlanda
Salariul mediu lunar: 5423 $
Salariul minim lunar: 2056 $
PIB pe cap de locuitor: 49115 $

4. Norvegia
Salariul mediu lunar: 5632 $
Salariul minim lunar: determinat de negocierile sindicale
PIB pe cap de locuitor: 78674 $

3. Luxemburg
Salariul mediu lunar: 5864 $
Salariul minim lunar: 2411 $
PIB pe cap de locuitor: 108706 $

2. Danemarca
Salariul mediu lunar: 5970 $
Salariul minim lunar: determinat de negocierile sindicale
PIB pe cap de locuitor: 56687 $

1. Elveţia
Salariul mediu lunar: 6407 $
Salariul minim lunar: determinat de negocierile sindicale
PIB pe cap de locuitor: 65003 $.  (ANDREI STANCA – romanialibera.ro)

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …