Friday , March 29 2024

Tender anunţă încetarea colaborării cu Fly România, care are datorii de 400.000 euro la Ten Airways

tender

Omul de afaceri Ovidiu Tender a anunţat marţi că firma Ten Airways, al cărei proprietar este, a încheiat colaborarea cu operatorul aerian Fly România, din cauza unor datorii neachitate de 400.000 de euro, precizând că nu a fost niciodată implicat în acţionariatul sau managementul Fly România.

“Fly România este o societate cu capital privat în care nici eu nici o societate din grup nu este acţionar. Ea este proprietatea lui Cătălin Buţu, fost CEO la Ten, care ne-a adus mari prejudicii atât materiale, cât şi de imagine prin asocierea cu noi.Ten, în dorinţa de a avea asigurată activitatea întregul an a încheiat un contract de presăari servicii cu Fly, pentru a pune la dispoziţia Fly aeronave şi personal specializat pentru efectuarea de zboruri la comanda Fly, care avea întreaga activitate comercială în propria responsabilitate.

Văzând însă că lucrurile încep să ia o turnură nefavorabilă atât pentru noi, cât şi pentru clienţi, am dispus un control în urma căruia au rezultat deficienîe manageriale grave, urmate de pierderi financiare. Din relaţia pe care Buţu şi-a creat-o cu propria lui companie, Fly România, a rezultat un important debit al Fly către Ten, cifrat la 400.000 de euro”, a declarat pentru MEDIAFAX Ovidiu Tender.

 

 

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …