Friday , April 26 2024

SUB ŞOC. Cipru, la un pas de prăbuşire. Parlamentul ar putea respinge taxa pe depozitele bancare. UE nu mai are pretentii la ea

Parlamentul cipriot ar putea respinge, marţi, taxa pe depozitele bancare impusă de UE ca parte a acordului financiar cu statul insular.

Parlamentul cipriot se pregăteşte să respingă marţi măsura de taxare a depozitelor bancare cerută de acordul financiar intranaţional încheiat cu UE, o situaţie care împinge statul insular mai aproape de un colaps bancar, scrie Reuters, citat de Ziarul Financiar.

“La cum arată situaţia acum, nu va trece”, a declarat purtătorul de cuvânt al legislativului de la Larnaca, Cristos Stilianides, referindu-se la amendamentul care prevede taxarea cu 6,75% a depozitelor bancare de până în 100.000 de euro şi cu 9,9% a celor care depăşesc acest prag. Parlamentul din Cipru este aşteptat să se reunească marţi, la ora 16:00.

Executivul de la Larnaca are nevoie de 17 miliarde de euro pentru a salva ţara de la colaps financiar, sumă care însă, dacă ar fi împrumutată integral de la UE ar împovăra prea mult datoria externă a ţării.

Soluţia la care au ajuns miniştrii de finanţe europeni după o partidă de negocieri de 10 ore din noapte de vineri spre sâmbătă a fost un ajutor financiar de 10 miliarde de euro, restul de finanţare urmând să provină din taxarea depozitelor bancare, o situaţie fără precedent în UE. Taxa direcţionată în speciale înspre depozitele ruşilor non-rezidenţi în Cipru, despre care se estimează că ocupă jumătate din totalul depozitelor, ar fi trebuit să aducă la buget 6 miliarde de euro.

Marea majoritate a ciprioţilor consideră că Parlamentul ar trebui să voteze împotriva măsurilor aprobate de Eurogrup (ce reuneşte miniştrii de finanţe din zona euro), care obligă statul cipriot să impoziteze cu 9,9% toate depozitele bancare mai mari de 100.000 de euro şi cu 6,7% pe cele inferioare acestei sume, relevă datele unui sondaj publicat luni şi preluat de agenţia EFE.

Potrivit acestui sondaj, 71% dintre cei intervievaţi estimează că deputaţii ciprioţi ar trebui să blocheze aplicarea acestei măsuri. De asemenea, 73% dintre participanţii la sondaj îi reproşează noului preşedinte cipriot, Nikos Anastasiadis, că nu a fost capabil să negocieze cu Bruxelles-ul un acord favorabil ţării sale. Totuşi, 62% dintre ei estimează că Ciprul trebuie să rămână în zona euro.

Votul în Parlamentul cipriot se va desfăşura marţi, după ce iniţial fusese planificat pentru duminică şi amânat apoi pentru luni după-amiază. Măsurile cerute Nicosiei de zona euro în schimbul unui ajutor financiar în valoare de 10 miliarde de euro au provocat deja ample proteste în rândul ciprioţilor.

Mulţi ciprioţi au încercat să scoată cât mai mulţi bani de la ATM-uri, în timp ce singurele bănci care aveau program sâmbătă au decis să suspende orice tranzacţie.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …