SUA au pierdut teren. Este China prima putere economica mondiala?

Avand in vedere ascensiunea economiei Chinei din ultimii ani, acest stat sfidand parca problemele pe care SUA sau tarile europene le-au intampinat, nu ar fi de mirare sa depaseasca Statele Unite ale Americii si sa devina cea mai mare economie din lume.

Daca faptul ca ar putea deveni prima economie mondiala nu mai este un secret, intrebarile care apar acum sunt legat de anul in care China isi va arata pe deplin suprematia.

Fondul Monetar International a anuntat recent ca, potrivit calculelor specialistilor sai, dimensiunea economiei chineze ar putea sa o depaseasca pe cea a Statelor Unite, in termeni de paritate a puterii de cumparare, pana in 2016.

Dar, un studiu recent, semnat de Robert Feenstra, economist de la Universitatea din California Davis, arata ca statul chinez va ocupa primul loc in economia globala in 2014. Mai radical este Arvind Subramanian, de la Institutul pentru Economie Internationala Peterson, care spune acest stat a depasit SUA, in termeni de paritate a puterii de cumparare, inca din 2010. Acest lucru nu este insa posibil, calculele aratand ca, din punct de vedere tehnic, nu s-a facut un rationament corect.

A depasit? Sau nu…?

Paritatea puterii de cumparare masoara venitul unei tari folosind o serie de preturi internationale aplicate la toate economiile. In tarile in curs de dezvoltare, preturile sunt in general mai mici decat in tarile dezvoltate. In consecinta, venitul lor poate fi subestimat in cazul in care se calculeaza numai pe baza cursului de schimb. Veniturile masurate in termeni legati de puterea de cumparare permit sa se evite tocmai aceasta problema, scrie PeopleDaily.com.

Dar venitul evaluat in functie de paritatea puterii de cumparare are, de asemenea, propriile sale probleme. Una dintre ele este faptul ca fiecare tara are propriul sau cos de consum. De exemplu, produsele alimentare reprezinta, de obicei, 40% sau mai mult din bugetul unei familii intr-o tara in curs de dezvoltare, in timp ce cifra este mai mica de 20% in majoritatea tarilor dezvoltate.

Scopul compararii in materie de paritate a puterii de cumparare este de a masura calitatea reala a vietii dintr-o tara. In acest caz, putem intelege compararea binelui global din fiecare tara, compus din produse din cosul de consum. Dar cum cosul de consum nu contine aceleasi componente, in tari diferite, un astfel de calcul este ca si cum ai compara mere cu portocale.

Acest argument poate parea un pic tehnic, dar, de fapt, are consecinte grave pentru compararea calitatii vietii dintre doua tari diferite. Sa presupunem ca vom compara oricare doua tari. Una este, sa zicem, o tara predominant agricola, in care oamenii consuma numai alimente, iar celalalta este una predominant industriala, in care oamenii nu consuma numai alimente, ci cumpara si haine. Ponderea acestor doua elemente este de 20% si, respectiv, 80%.

De asemenea, sa presupunem, in continuare, ca venitul nominal pe cap de locuitor la cursul de schimb pe piata in a doua tara este de patru ori mai mare decat in prima. In ambele tari, pretul alimentelor este acelasi, in timp ce, in a doua tara, pretul de imbracaminte este de cinci ori mai mare decat cel al produselor alimentare.

In acest exemplu, formulele arata ca pretul binelui global din a doua tara este de 4,2 ori mai mare decat pretul din prima tara. Dar alte calcule arata ca, in termeni de putere de cumparare, un locuitor din a doua tara este mai sarac cu 5% decat un rezident al primele tari.

Acest rezultat nu este insa posibil, deoarece paritatea puterii de cumparare compara doua seturi diferite de cosuri de consum. Si, din moment ce cosul de consum al unui chinez este foarte diferit de cel al unui american, comparatiile in ceea ce priveste paritatea puterii de cumparare intre China si SUA pot fi inselatoare.

In schimb, calculele ne ajuta sa aflam cat ar trebui un chinez sa castige daca vrea sa-si mentina calitatea vietii din China, daca el se va stabili in Statele Unite.

Si, totusi… cand se va intampla?

Dar China ar putea sa depaseasca SUA intr-o perioada relativ scurta de timp, acest lucru putandu-se observa daca am masura economiile ambelor tari in termeni nominali.

Presupunand ca economiile din China si SUA cresc cu 8% si, respectiv, 3%, in termeni reali, la o rata a inflatiei din China de 3,6% si 2% in SUA (media din ultimul deceniu), iar yuanul ar castiga 3% in fata dolarului american (media din ultimii sase ani), China ar deveni cea mai mare economie din lume abia in 2021. La acea vreme, PIB-ul din ambele tari va fi de aproximativ 24 de trilioane de dolari, adica triplu fata de cel din tari precum Japonia sau Germania.

China stie ca o rata medie de crestere de 8% este posibila. Astfel, la o rata de crestere de 9-10% in primii cinci ani si 6-7% pentru urmatorii cinci ani, obiectivul de o medie de 8% pana in 2021 poate fi atins.

In acest context, lumea a inceput deja sa-i solicite Chinei sa isi asume responsabilitati mai mari pentru sanatatea economiei globale. Si cum economia chineza continua sa creasca si va prinde din urma PIB-ul Statelor Unite, aceste cerinte vor deveni mai puternice. Conform celor mai recente estimari, China mai are foarte putin timp pentru a se pregati. (ziare.com)