Thursday , April 25 2024

Statul poate amana pentru doi ani debitele datornicilor la banci si la utilitati, in anumite conditii

banca

Persoanele care vor fi executate silit pentru că nu şi-au achitat ratele la creditele bancare sau facturile la utilităţi pot beneficia de o amânare de doi ani. Prevederea este inclusă într-un proiect de lege, depus la Parlament, însă debitorii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii pentru a beneficia de conţinutul legii.

Potrivit proiectului de lege, imobilele cu destinaţie de locuinţă ale cetăţenilor români persoane fizice, supuse executării silite, din cauza neachitării ratelor la credite bancare sau la alte tipuri de împrumuturi sau a facturilor la utilităţi, beneficiază de un moratoriu de amânare de doi ani în ceea ce priveşte aplicarea executării silite pentru debitorii care nu mai au în posesie un alt imobil cu destinaţie de locuinţă.

Totodată, prevede proiectul, debitorii trebuie să mai îndeplinească cel puţin una dintre următoarele condiţii:

– veniturile familiei care urmează să fie evacuate nu depăşesc cuantumul salariului mediu pe economie pe membru de familie,

– debitorul este singurul întreţinător al unei familii cu doi sau mai mulţi copii,

– debitorul face dovada lipsei de muncă,

– debitorul face dovada unor afecţiuni încadrabile în categoriile gradelor de handicap aşa cum sunt definite în lege,

– debitorul nu are în posesie alte bunuri sau conturi bancare a căror valoare ar putea acoperi datoria.

Pe de altă parte, iniţativa legislativă propune că, la încheierea perioadei de moratoriu de doi ani, “debitorul este obligat să reia achitarea datoriilor pentru care i s-a imputat soluţia executării silite”.

În cazul în care ar fi adoptată, iniţiativa legislativă s-ar aplica în cazul persoanelor aflate în risc de evacuare silită începând cu data de 1 martie 2012, dar nu şi celor care au fost deja evacuate la data intrării în vigoare a legii.

Proiectul se află la Senat şi a fost iniţiat de şase deputaţi: Babuş Radu, Diaconu Mihai-Bogdan, Dobre Mircea-Titus, Florea Daniel, Gust Băloşin Florentin şi Necula Cosmin.

Potrivit datelor oficiale, băncile din România au strâns credite neperformante în valoare de 50 de miliarde de lei. 200.000 de români nu şi-au plătit de cel puţin trei luni ratele la bancă.

Avocatul Andrei Şerban a declarat, la România TV, că acest proiect de lege “va debalansa total piaţa contractelor de credite”, dacă va fi aprobat. “Acest proiect va avea un impact negativ, pentru că va veni şi va debalansa total piaţa contractelor de credite. Se vorbeşte despre neplata pentru doi ani de zile şi nu spune nimic ce se întâmplă dacă nu achită datoriile curente. Din păcate, nu vine cu un pachet de balansare care să asigure şi băncilor oxigenul necesar pentru a nu intra în faliment. Nu se spune nicăieri dacă pe perioada acestui moratoriu băncile ar avea dreptul să elibereze provizionul pentru creditul neperformant. Nu putem să obligăm o bancă să nu facă nimic”, a subliniat avocatul.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …