Thursday , April 18 2024

Senatul a adoptat proiectul lui Zamfir de plafonare a dobanzilor

Plenul Senatului a adoptat luni seara proiectul de lege initiat de senatorul PNL Daniel Zamfir si semnat de mai multi parlamentari PSD, care modifica Ordonanta de Guvern 13/2011, astfel incat dobanda pentru creditele ipotecare nu va depasi de 2,5 ori dobanda de referinta a BNR. Senatul este prima camera sesizata, Camera Deputatilor fiind decizionala. Presedintele PNL Ludovic Orban a anuntat luni ca, in sedinta Biroului Executiv al partidului, parlamentarii liberali, colegi ai lui Zamfir, au fost mandatati sa voteze impotriva acestui proiect.

daniel zamfir

Au fost 73 voturi “pentru”, 18 voturi “impotriva” si 13 abtineri. Senatorii USR au anuntat ulterior ca s-au abtinut la vot.

“Vreau sa stiti ca 14 tari din EU au dobanzile la creditele ipotecare plafonate. Dobanda medie in Romania este de 6,10. Italia are 1,91, Spania 1,84, grecia 3,35 la jumatate fata de noi, Ungaria 3,71. A iesit Banca Nationala argumentand ca e riscul de tara. De cativa ani buni BNR vorbeste numai despre asta. mMi apar si diversi analisti economici independenti, in ghilimele, care spun cat de rau o sa le fie romanilor daca dobanzile vor scadea si vom avea si noi dobanzi aproape de nivelul mediei UE. Eu in filmul asta prost am Trait si la legea darii in plata. In SUA, absolut toate statele au dobanzile plafonate.

Ca atare e suficient atata amar de ani cat bancile si IFN-urile au fot lasate sa ii jecmaneasca pe romani. Daca BNR a inchis ochii in toti acesti ani, cred ca noi avem obligatia sa intervenim,” si-a sustinut Zamfir proiectul in plen.

Proiectul a primit aviz favorabil in comisiile de specialitate.

“Plafonarea dobanzilor efective anuale, am stabilit si s-a votat ca dobanda pentru creditele ipotecare sa nu depaseasca de 2,5 ori dobanda de referinta a Bancii Nationale. Astazi dobanda BNR fiind de 2,25, asta inseamna ca dobanda maxima care poate fi perceputa pentru creditele ipotecare ajunge undeva la 5,4%”, a afirmat saptamana trecuta Zamfir.

El a precizat ca, “in ceea ce priveste dobanda maxima care poate fi perceputa la creditele de consum, nu poate depasi mai mult de 18%”.

“Am luat aici ca referinta dobanda maxima pe care statul roman o percepe. Ca sa eliminam orice fel de discutie care a existat si care va mai exista in spatiul public ca ar exista o limitare a dreptului agentilor economici intr-o piata libera, este o practica europeana. Sunt foarte multe tari din Europa care practica o limitare a dobanzilor. Am decis ca si noi, in Romania, sa intram in randul tarilor europene in ceea ce priveste creditarea. Am stabilit foarte clar ca DAE sa nu depaseasca respectivele plafoane. Am decis sa introducem acest amendament si sa plafonam DAE pentru ca, de cele mai multe ori, chiar daca am fi plafonat dobanda remuneratorie sau pe cea penalizatoare, ar fi existat diverse mecanisme de introducere a spetelor bancare, comisioane si asa mai departe, care sa fi ridicat DAE. Pe noi ne intereseaza ca cetatenii romani sa stie foarte clar cat vor plati dobanda. Ori, limitand DAE, stim foarte clar, de la bun inceput, cat va fi dobanda pe contract’, a afirmat Zamfir.

Senatorul PNL a mentionat ca limitarea de 18% vizeaza atat produsele bancare, cat si ale IFN.

“De obicei, IFN-urile dau credite de consum. Acolo am impus o dobanda maxima de 18%, iar la creditele ipotecare dobanda maxima este de 2,5 ori dobanda de referinta a BNR”, a punctat Zamfir, subliniind ca masura se va aplica noilor contracte.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat vineri ca el este “adeptul pietei libere”, care are “mecanismele necesare pentru a se regla”, cand a fost intrebat de ziaristi cum comenteaza proiectul de lege.

“Eu sunt adeptul pietei libere. Piata are mecanismele necesare pentru a se regla” iar “statul nu trebuie sa intervina (…) decat daca sunt derapaje”, a raspuns Eugen Teodorovici.

Proiectul este semnat de doar 11 parlamentari PNL si de multi parlamentari PSD si ALDE. Zamfir a fost amenintat cu excluderea din partid de catre Ludovic Orban ca urmare a acestei initiative.

Continuarea pe HotNews

Vezi si

Cât sunt dispuși românii să plătească pentru cazare în perioada minivacanței de Paști

67,5% dintre români spun că ar plăti între 150 și 300 de lei/camera dublă/noapte, iar …