Saturday , April 20 2024

SEMNAL FOARTE BUN din economia României. Premiera de la începutul crizei

economie

Investitiile straine directe sunt un indicator esenţial al redresării economice. După ce au căzut abrupt în anii de criză, acest indicator pare să revină pe un trend ascendent sigur.

Investitiile straine directe au totalizat aproape 2,4 miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut, în creştere cu 22,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, nivel care marchează un maxim al ultimilor patru ani, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1,347 miliarde de euro, iar creditele intragrup 1,041 miliarde de euro, potrivit datelor anunţate vineri de BNR.

Cel mai ridicat nivel al investitiilor directe directe s-a înregistrat în anul 2008 – 9,496 miliarde de euro.

Între 2003 şi 2006 România a înregistrat în fiecare an creşteri ale investiţiilor străine, acestea ajungând la 5,183 miliarde de euro în 2004, 5,213 miliarde de euro în 2005 şi 9,056 miliarde de euro în 2006.

În 2007 a avut loc o diminuare a capitalului străin investit în România, la 7,25 miliarde de euro, urmat de o creştere la nivelul record din 2008 – 9,496 miliarde de euro.

Începând cu anul următor, valoarea indicatorului s-a deteriorat, investiţiile scăzând abrupt până la 3,48 miliarde de euro în 2009 şi la 2,2 miliarde de euro în 2010.

În 2012, investiţiile străine directe nete au crescut pentru prima dată de la începerea crizei, avansul fiind de 18,7%, la 2,138 miliarde euro, potrivit datelor definitive publicate de BNR şi INS, în condiţiile în care estimările iniţiale indicau o scădere cu 11% comparativ cu 2011.

Vezi si

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populației

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele …