Wednesday , April 24 2024

Şeful Romsilva: România este prima țară care a adoptat o Strategie Națională pe Păduri

România este prima țară care a adoptat o Strategie Națională pe Păduri (SNP 30) imediat după apariția Strategiei forestiere europene și Strategiei europene pentru biodiversitate, SNP 30 integrând o mare parte din prevederile și obiectivele celor două documente, a declarat, miercuri, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Daniel Nicolăescu (foto).


“SNP 30 este un document cu o viziune modernă, europeană în ceea ce privește pădurile și sectorul forestier în ansamblu. Principala referire directă din SNP 30 la administratorul pădurilor statului este aceea prin care se solicită elaborarea unei strategii de dezvoltare a Regiei Naționale a Pădurilor, proiect pe care l-am demarat deja, fiind o prioritate a mandatului meu. Prin SNP 30 se dorește ca administratorul pădurilor statului să fie un model de profesionalism pentru toți silvicultorii, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva să își asume implementarea celor mai bune practici în ceea ce privește gestionarea pădurilor, astfel încât să obținem arborete stabile și care să răspundă nevoilor și cerințelor ecosistemice ale societății”, a precizat Nicolăescu, la o întâlnire cu presa, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, principalele probleme ale sectorului forestier sunt legate de subfinanțare și supra-reglementare, iar acestea sunt recunoscute și știute de ani de zile de toți actorii din piață.
“În ceea ce privește sectorul forestier, nu de un an-doi, ci putem putem spune de zeci de ani, la întrebarea care sunt problemele cu care vă confruntați, toți actorii din domeniul forestier vă pot răspunde fără echivoc: subfinanțarea cronică și supra-reglementarea, care generează birocrație excesivă. Cu toate acestea, anul 2022 s-a caracterizat prin apariția unei noi Strategii Naționale pentru Păduri (SNP 30) care a fost promovată deja prin Hotărâre de Guvern, fiind de altfel și jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, a precizat el.
Şeful Romsilva afirmă că din totalul celor 3,13 milioane hectare de păduri proprietate publică a statului pe care le administrează regia, 80% dețin deja certificarea managementului forestier în standard internațional.
“Romsilva este administrator pădurilor statului, 3,13 milioane hectare de fond forestier proprietate publică a statului, ceea ce reprezintă circa 48% din pădurile țării. (…) Din totalul pădurilor proprietate publică a statului, 80% deci dețin certificarea managementului forestier în standard internațional. De asemenea, am luat decizia să certificăm în cursul anului 2023 și celelalte 20% din pădurile statului. Mesajul este clar: toate pădurile proprietate publică a statului, administrate de Regia Națională a Pădurilor- Romsilva vor fi certificate din punct de vedere al managementului forestier în standard internațional”, a subliniat Daniel Nicolăescu.
Potrivit datelor prezentate de directorul general al regiei, Romsilva a obținut în anul 2022 venituri de 3,3 miliarde de lei, în creștere cu 17,9% față de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anul în curs. O creștere s-a înregistrat și la cifra de afaceri, aceasta fiind de 3 miliarde de lei la finalul anului, cu 20% peste indicatorii stabiliți. În același timp, cheltuielile au crescut cu doar 1,8% față de programul inițial.
“Cea mai mare creștere se înregistrează în privința profitului brut, acesta fiind prognozat pentru anul în curs la peste 500 de milioane de lei, față de 50 de milioane lei prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2022”, a punctat șeful Romsilva.
RNP-Romsilva administrează și 22 de parcuri naționale și naturale, precum și 12 herghelii de stat, asigurând și servicii silvice pentru circa un milion de hectare de pădure care se află în diverse forme de proprietate,

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …