Tuesday , March 19 2024

Şeful celui mai mare fond de investiţii la nivel mondial compară datoria publică a SUA cu o uriaşă fraudă piramidală

Bill Gross, directorul general al PIMCO, cel mai mare fond de investitii din lume

Bill Gross, directorul general al Pimco, cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni la nivel mondial, a comparat miercuri datoria publică a Statelor Unite cu o uriaşă fraudă piramidală.

Pimco este unul dintre cei mai mari creditori privaţi ai statului federal american.

Într-o scrisoare lunară privind perspectivele de investiţii, Gross a comparat această datorie cu escrocheria inventată de italo-americanul Charles Ponzi, condamnat la închisoare în 1920 după ce a atras investitorii cu randamente plătite din contribuţiile altor clienţi.

Investitorul financiar new-yorkez Bernard Madoff a fost condamnat în iunie 2009 la 150 de ani de închisoare pentru că a condus o escrocherie de acest tip, timp de mai multe decenii.

“Datoria publică seamănă, în realitate, cu o escrocherie a la Ponzi. Chiar dacă Statele Unite îşi plătesc uneori datoriile, se presupune întotdeauna că atâta timp cât există creditori pentru noi împrumuturi, jocul poate continua la nesfârşit”, a spus Gross.

În condiţiile în care creşterea economică este incertă, se pare că Rezerva Federală va duce ceva mai departe logica lui Charles Ponzi, printr-un nou program de achiziţii de obligaţiuni, cerând pieţelor să nu se îngrijoreze în privinţa deficitului bugetar, consideră Gross.

“Vă întreb – a existat vreodată o schemă Ponzi mai flagrantă? Niciodată. Unicitatea ei cere şi un nou nume. O numesc «schema Sammy», în onoarea unchiului Sam şi a politicienilor şi cetăţenilor care ne conduc în acest moment critic al istoriei”, a scris Gross.

În ultimele săptămâni au apărut în Statele Unite tot mai multe critici la adresa intenţiei Fed de a furniza noi lichidităţi în economie, de teamă că programul ar putea afecta stabilitatea economiei mondiale.

Vezi si

Încep programele Rabla. Persoanele fizice şi juridice se pot înscrie la Rabla Clasic şi Rabla Plus, din 19 martie

Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, începând din data de 19 martie 2024, în …