Monday , September 26 2022

Sectorul forestier va primi prin PNRR o alocare financiară de nu mai puțin de 1,3 miliarde de euro

Ssectorul forestier și de pre­lucrare primară a lemnului din România va beneficia, pentru prima dată după Revoluție, de o alocare financiară în valoare de 1,3 miliarde de euro, prin amplul Plan Național de Redresare și Reziliență, susțin reprezentanții Asociației Forestierilor din România. Măsura prevăzută de PNRR vizează  investiții în instalațiile pentru prelucrarea primară a lemnului la nivel local și promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare cu lemn și produse din lemn, precum și investiții în echipamente necesare pentru îndepărtarea lemnului afectat de fenomenele meteo extreme și dăunătorii biotici, în urma cărora au rezultat în ultima perioadă volume de 1-2 milioane de metri cubi de lemn anual

Sapou – Sectorul forestier și de prelucrare primară a lemnului din România va beneficia, pentru prima dată după Revoluție, de o alocare financiară în valoare de 1,3 miliarde de euro, prin amplul Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR), susțin reprezentanții Asociației Forestierilor din România (ASFOR).

“Este adevărat, această sumă este sub nevoile de dezvoltare ale sectorului. Însă, din banii alocați prin PNRR, sectorul forestier și de prelucrare primară a lemnului va putea face pași importanți spre dezvoltare și consolidare. Să nu uităm că acest sector contribuie cu 3,5% la PIB-ul României. Măsura prevăzută de PNRR vizează exclusiv investiții în echipamente necesare pentru îndepărtarea lemnului afectat de fenomenele meteo extreme și dăunătorii biotici, cum este gândacul de scoarță la rășinoase, a căror virulență este exacerbată de schimbările climatice. Vorbim despre funiculare (instalații pe cablu) și echipamente de tip forwarder, harvester, remorci forestiere. Îndepărtarea lemnului afectat de fenomene meteorologice extreme și de dăunătorii biotici trebuie făcută cu celeritate pentru a preîntâmpina răspândirea acestor dăunători la pădurile sănătoase și, totodată, trebuie refăcute, prin reîmpădurire, suprafețele afectate. Volumele de lemn rezultate anual în urma acestor fenomene au fost de circa 1-2 milioane de metri cubi, conform statisticilor din ultimii 4 ani”, susțin forestierii, într-un comunicat transmis joi Agerpres.
Potrivit sursei citate, o altă componentă a investiției se referă la instalațiile pentru prelucrarea primară a lemnului la nivel local și promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare cu lemn și produse din lemn.
“Sunt investiții care vor sprijini operatorii economici din zonele rurale cu activitate în domeniul prelucrării primare a lemnului. Având în vedere dotarea precară cu echipamente de protecția muncii a operatorilor din domeniul exploatărilor forestiere, prin PNRR se mai propune finanțarea achizițiilor de echipamente individuale de protecția muncii pentru muncitorii forestieri. Investiția va fi derulată de către MMAP, iar beneficiarii sunt operatorii economici atestați pentru activități de extragere și prelucrare a lemnului, conform legislației în vigoare, de către o comisie națională care va verifica îndeplinirea condițiilor de atestare a acestor operatori. Finanțarea va fi acordată în condițiile unei scheme de ajutor de stat. Valoarea maximă a ajutorului nu poate depăși 50% din costul de achiziție”, notează ASFOR.

În viziunea reprezentanților forestierilor români, România trebuie și poate să depășească paradigma tăierilor ilegale doar prin investiții.
“Lipsirea sectorului forestier de finanțare și investiții ne va situa în continuare în subdezvoltare și cu o vulnerabilitate mare în ceea ce privește infracționalitatea silvică. Investițiile în drumuri forestiere înseamnă și o creștere a capacității de intervenție și pază a pădurilor. România poate lua exemplul altor state, cum ar fi Polonia, și ar putea implementa sisteme de supraveghere video a fondului forestier care ar descuraja nu doar infracționalitatea silvică, ci și cea de mediu, fiind cunoscut faptul că multe dintre marginile de pădure sunt adevărate gropi de gunoi. O măsură banală de instituire a programului de lucru la pădure vine să disciplineze și să ușureze activitatea de pază și administrare a pădurilor”, spun specialiștii din domeniu.
Asociația Forestierilor din România este organizația patronală și profesională a operatorilor economici din exploatări forestiere și industrializarea lemnului, ce reprezintă, promovează, susține și apără interesele economice, juridice și sociale ale membrilor săi în plan național și internațional.  (Agerpres)

Vezi si

Scumpirea alimentelor îi afectează puternic pe est-europeni

Când vine vorba de efectele crizei din energie şi ale inflaţiei în sectorul agroalimentar european, …