Thursday , April 25 2024

Românii cu credite în valută ar putea plăti ratele la cursul de la data la care s-au împrumutat

rata

Lovitură pentru bănci. Românii cu credite în valută ar putea plăti ratele la cursul de la data la care s-au împrumutat, potrivit România TV. Asta după ce o instanţă europeană a stabilit că majorarea cursului la care se plăteşte rata poate fi considerată o clauză abuzivă. Nu este singura problemă pentru bănci. Sătui de dobânzile mici la depozite, românii încep să-şi scoată banii din conturi.

Este o decizie cu efect de precedent în întreaga UE, chiar dacă a fost pronunţată pentru un caz din Ungaria. Curtea de Justiţie a UE a decis că instanţele naţionale pot considera o clauză abuzivă atunci când o rată se plăteşte la un schimb de curs majorat faţă de cursul la care s-a acordat împrumutul. Românii, în special cei care au rate în franci elveţieni, ar putea beneficia de această decizie.

Băncile din România se confruntă cu încă o problemă. Românii au început să îşi retragă depozitele de la bănci, deoarece dobânzile au ajuns sub 3,5% pe an, adică sub rata inflaţiei estimată pentru acest an. În luna martie, datele BNR arată că depozitele populaţiei în bănci au scăzut cu 1,3 miliarde de lei. (romaniatv.net)

 

 

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …