Thursday , April 18 2024

România a fost lider în UE la creșterea lucrărilor de construcții și în luna septembrie

Lucrările de construcții au înregistrat o creștere modestă în Uniunea Europeană și în zona euro, în luna septembrie comparativ cu luna august, însă România a fost țara cu cel mai puternic avans pe acest segment, atât de la o lună la alta, cât și în ritm anual, arată datele publicate joi de Eurostat.


Conform acestor date, lucrările de construcții au crescut cu 0,2% în UE și cu 0,1% în zona euro în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022. În rândul statelor membre UE, cele mai importante creșteri au fost înregistrate în România (3,2%), Suedia (2,8%) și Ungaria (2,2%). În cazul României, creșterea de 3,2% din luna septembrie vine după un avans de 2,5% în luna august.
În luna septembrie 2022, comparativ cu luna septembrie 2021, lucrările de construcții au crescut cu 1% în zona euro și cu 1,4% în Uniunea Europeană. și în acest acest caz, România este lider în UE cu o creștere de 26,2% a lucrărilor de construcții comparativ cu luna septembrie a anului trecut.
Conform datelor prezentate anterior de Institutul Național de Statistică (INS), în România, în luna septembrie 2022 volumul lucrărilor de construcții a crescut față de luna august 2022 ca serie brută cu 8,2%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,3%.
Față de luna septembrie a anului trecut, volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie brută, cu 26,4%. Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut, pe total, cu 27,2%.  (Agerpres)

Vezi si

Cât sunt dispuși românii să plătească pentru cazare în perioada minivacanței de Paști

67,5% dintre români spun că ar plăti între 150 și 300 de lei/camera dublă/noapte, iar …