Thursday , April 25 2024

ROBOR la trei luni trece de 5% şi atinge cea mai mare valoare din ultimul deceniu

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a crescut luni la 5,01%, de la 4,95% valoare înregistrată în şedinţa precedentă, potrivit datelor BNR.

O cotaţie similară, de 5,01%, nu a mai fost înregistrată din 16 februarie 2012, în timp ce o cotație record de 5,13% a fost atinsă pe 5 aprilie 2012.

La începutul lunii martie, indicele era cotat la 4,25%. Indicele ROBOR la trei luni a început anul 2022 la 3,02%, iar la debutul lui 2021 se situa la 1,98%.

Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia de declarat război Ucrainei, moment în care indicele a crescut de la 3,56% în data de 23 februarie 2022 la 3,61% în data de 24 februarie 2022.

Indicele ROBOR la şase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 5,13%, de la 5,04% cât a fost în şedinţa precedentă.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a crescut la 5,19% de la 5,11%, cât era în şedinţa anterioară.

Românii care plătesc rate mari la bancă pot merge să treacă contractele de credit de la ROBOR la IRCC, pentru a da sume mai mici. Schimbarea este valabilă în cazul românilor care au luat credite după anul 2019. Ei pot plăti o dobândă chiar la jumătate, faţă de cei cu credite legate de ROBOR, potrivit zf.ro.

Cei care vor să facă trecerea de la ROBOR la IRCC pot să facă o cerere la care băncile trebuie să răspundă în maximum 60 de zile şi să încheie un act adiţional cu debitorii, susţine Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).

Vezi si

ANRE obligă prosumatorii să-și instaleze un al doilea contor care ar măsura consumul de energie din producția  proprie

 Toți prosumatorii vor trebui să-și instaleze, conform unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în …