Friday , April 19 2024

“RISING STARS AT IULIUS” – 900 de aplicanți în programul de internship al companiei IULIUS

La finele programului, derulat timp de trei luni, IULIUS a angajat full-time 21 de studenți, o parte dintre ei la Suceava

37 de tineri din peste 900 de aplicanți au participat, în perioada august – octombrie 2021, la programul de internship „Rising Stars at IULIUS”, pe care compania IULIUS îl organizează anual, din 2014. Timp de trei luni, tinerii, studenți în an terminal sau masteranzi, au aflat de la profesioniști ce înseamnă să lucrezi în domeniul dezvoltării și administrării de proiecte de real estate.

Anul acesta, programul de internship a fost organizat pentru prima oară concomitent în toate cele patru orașe universitare unde IULIUS este prezent: la Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava. Pentru ediția din 2021, compania a primit un număr record de aplicații pentru cele 37 de poziții disponibile. Din cei 900 de doritori să se implice în proiectele IULIUS, mai bine de jumătate au fost din centrul academic de la Iași.

În funcție de domeniul lor de studiu, tinerii au avut posibilitatea să învețe cum să închirieze spații în mall, să conceapă și să implementeze campanii de marketing, au descoperit rigoarea cifrelor la departamentele financiar și contabilitate și s-au inițiat în domeniul resurselor umane sau al vânzărilor.

La final, 21 din cei 37 de participanți au devenit angajați IULIUS full-time, completând echipele departamentelor pentru care au demonstrat abilități deosebite, precum: Marketing, Leasing, Financiar, Contabilitate, Comercial, HR și Sales.

Cei mai mulți tineri, 12 la număr, au fost angajați la Iași. „A fost cea mai accelerată perioadă de dezvoltare a mea. Cred că orice tânăr care este la început de drum are nevoie de o experiență de acest gen. Aici avem oportunitatea de a acumula informații pe care nu avem de unde să le accesăm. Pe lângă compania IULIUS, cunoști și companiile prezente în centrele comerciale, iar indirect înveți câte ceva și din modul lor de operare. Acest lucru îți lărgește întreaga percepție despre felul în care se conduce și administrează un business”, spune Silviu Iulian Budeanu, noul membru al echipei de Leasing al ansamblului Palas Iași.

Alți tineri studenți și-au început și ei cariera în proiectele IULIUS din Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava. „Programul de internship a însemnat deschiderea unei noi lumi, în care am învățat să pun în echilibru cunoștințele practice cu cele teoretice. Acest program este deschizător de drumuri. Te ajută să ieși din zona de confort, să înveți să lucrezi într-o echipă și să te adaptezi fiecărei noi provocări. Pe parcursul celor trei luni am acumulat experiență, mi-am făcut prieteni și am des­coperit arta marketingului”, a spus Alexandra-Elena Şecman, Junior Marketer la Iulius Mall Suceava.

„Am reușit să mă dezvolt foarte mult și m-am maturizat în ceea ce privește responsabilitățile mele zilnice, sunt mult mai organizată și mi-am dezvoltat și mai mult gândirea logică și alte aptitudini. Ca o concluzie, consider că acest program mi se potrivește mănușă și mi-a plăcut fiecare parte. Dacă ar fi să o iau de la capăt, m-aș înscrie 100%”, a punctat Iasmina Bianca Toader, proaspăt angajată a Departamentului HR al Iulius Town Timișoara.

Programul de internship „Ri-sing Stars at IULIUS” va fi reluat în primăvara anului 2022 și face parte din strategia de sustenabilitate și implicare pe trei direcții – educație, mediu și comunitate – a companiei IULIUS.

Din aceeași strategie face parte și cursul de Real Estate Business Management, lansat în luna februarie a acestui an. Susținut de specialiști ai companiei la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, cursul a reprezentat o platformă activă de formare pentru 70 de studenți, timp de un semestru.

IULIUS este singurul dezvoltator și operator român de proiecte de regenerare urbană și deține, la nivel național, ansamblurile mixed-use Palas Iași și Iulius Town Timișoara, precum și rețeaua Iulius Mall (Iași, Suceava, Cluj-Napoca). Totodată, compania este în topul național pe piața office, cu 13 clădiri verzi de birouri premium în operare (7 clădiri în Palas Iași, 3 clădiri în Iulius Town Timișoara și 3 clădiri în proximitatea Iulius Mall Cluj).

Vezi si

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populației

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele …