Friday , March 29 2024

Rezervele valutare ale Chinei, la un nivel record: Aproximativ cât economia Germaniei

china

Rezervele valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, au crescut în primul trimestru cu 130 de miliarde de dolari, la nivelul record de 3.440 miliarde de dolari, aproximativ cât economia Germaniei, ca urmare a intrărilor masive de capital.

Avansul este cel mai mare pentru un trimestru începând cu intervalul aprilie-iunie 2011, potrivit cotidianului Financial Times.

Creşterea puternică a intrărilor de capital din străinătate marchează o schimbare importantă faţă de anul trecut, când din China au fost scoşi bani. Întoarcerea fondurilor străinilor a accelerat creditarea pe piaţa internă, potrivit autorităţilor de la Beijing.

Totalul finanţărilor noi la nivelul economiei a urcat cu 58%, la 6.200 miliarde de yuani (1.000 miliarde de dolari), comparativ cu primele trei luni din 2012.

Fitch a retrogradat săptămâna aceasta China, prima astfel de decizie a unei agenţii mari de rating începând din 1999, din cauza temerilor că autorităţile locale şi companiile au acumulat datorii prea mari.

Agenţia de rating s-a arătat îngrijorată şi de sectorul nebancar de intermediere financiară (shadow banking), nereglementat, a înregistrat o expansiune accelerată în primul trimestru. Soldul creditelor din sectorul bancar a urcat cu numai 16% anual, însă finanţarea din afara sectorului bancar a crescut de peste două ori.

Programele masive de achiziţii de obligaţiuni derulate de Rezerva Federală a SUA şi Banca Japoniei au crescut lichidităţile din cele două ţări, iar o parte a acestor fonduri ar putea ajunge pe pieţele emergente, precum China. Banca centrală a Chinei a recurs mai des la retrageri de lichiditate din piaţă în ultimele două luni, pentru a limita efectul inflaţionist al intrărilor de capital.

Creşterea economică a Chinei a încetinit la 7,4% în trimestrul al treilea al anului trecut, după care s-a accelerat la 7,9% în ultimele trei luni ale anului.

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …