Thursday , March 28 2024

Reintroducerea impozitului de 3% pentru microîntreprinderi, discutată joi în Guvern

Guvernul se va reuni, joi, în şedinţă, pentru aprobarea modificărilor la Codul Fiscal privind armonizarea accizelor la directivele UE, fiind posibilă şi reintroducerea impozitului de 3% pentru microîntreprinderi, dar trebuie discutat mai întâi cu FMI şi UE, a declarat ministrul Gheorghe Ialomiţianu.

Ministrul Finanţelor a precizat că toate modificările de politică fiscală şi bugetară trebuie discutate cu FMI şi UE, din respect pentru aceste organisme, dar şi pentru că există un acord.

“În cadrul Ministerului de Finanţe se analizează posibilitatea introducerii acestui impozit începând de la 1 ianuarie. Se fac calculele, se discută cu FMI şi CE, pentru că avem în acest acord o clauză bine precizată acolo, că orice modificare trebuie discutată cu aceste organisme. Avem posibilitatea introducerii, dar se fac analize. Joi trebuie să aprobăm modificarea Codului Fiscal privind alinierea la directivele UE privind accizele şi pe agenda Guvernului joi este prevăzută modificarea Codului Fiscal. Există această posibilitate, să introducem şi 3% pentru microîntreprinderi, dar trebuie să discutăm cu FMI şi UE, pentru că toate modificările de politică fiscală şi bugetară trebuie discutate cu aceste organisme. Este un respect pentru aceste organisme şi o prevedere în acord. Trebuie să fim oameni serioşi cu partenerii externi”, a precizat Ialomiţianu.

El a răspuns astfel la întrebarea când se va introduce impozitul de 3% pentru microîntreprinderi, având în vedere că ministrul Finanţelor a promis opoziţiei, la dezbaterea în Parlament a proiectului de buget pe 2011, aplicarea acestui impozit de la 1 ianuarie 2011.

“Eu am spus în plen că acest guvern analizează posibilitatea introducerii impozitului pentru microîntreprinderi de la 1 ianuarie 2011”, a adăugat Ialomiţianu.

Surse guvernamentale au declarat în luna noiembrie pentru MEDIAFAX că Executivul analizează posibilitatea revenirii la impozitarea cu 3% a veniturilor microîntreprinderilor. Până sfârşitul anului trecut, microîntreprinderile au beneficiat de un regim special de impozitare, care le permitea să opteze între plata impozitului pe profit şi plata unui impozit pe venit, care a crescut progresiv în ultimii ani până la 3% din venituri.

Întrebat în legătură cu sumele plătite de stat fostului preşedinte al directoratului Fondului Proprietatea Daniela Lulache, Ialomiţianu a afirmat că aceasta a fost plătită cu o sumă exagerată, iar rezultatele au fost zero, dar Ministerul de Finanţe trebuie să plătească deoarece a fost un contract încheiat.

“A fost o decizie luată în 2009. A fost propusă de PSD, a fost un contract negociat de fostul preşedinte AVAS Ursache, care a aşa a considerat ca doamna Lulache să fie recompensată. Dar eu spun că dânsa a fost plătită cu o sumă exagerată, iar rezultatele au fost zero. E vorba de a respecta legea. A fost un contract încheiat şi sigur că dorinţa Ministrului de Finanţe este să plătească în mod eficient, dar are obligaţia să respecte legea”, a spus Gheorghe Ialomiţianu.

Daniela Lulache a încasat aproximativ 3,5 milioane de lei, reprezentând remuneraţia şi alte beneficii, pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2009, când s-a aflat la conducerea Fondului Proprietatea.

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …