Friday , April 19 2024

Răzbunarea lui Karl Marx: Actuala criză economică alimentează lupta de clasă

După destrămarea Uniunii Sovietice şi saltul Chinei spre capitalism, se credea că Marx este demult ‘mort şi uitat’. Conflictul de clasă părea să fi trecut în plan secund, în epoca prosperităţii, a celei de liber schimb şi liber antreprenoriat, iar globalizarea permitea îmbogăţirea oricui: de la programatorii din Silicon Valley până la ţărăncile din China. Astăzi, însă, economia globală traversează o îndelungată criză, muncitorii din întreaga lume suferă din cauza şomajului, a datoriilor şi stagnării. În aceste condiţii, este greu să te sustragi criticii vehemente la adresa capitalismului, formulate cândva de Karl Marx, care afirma că această ordine socială este prin definiţie inechitabilă şi se va autodistruge.

După cum presupunea Karl Marx, capitalismul va duce în mod inevitabil la sărăcirea maselor şi la concentrarea averilor în mâinile câtorva, fapt care echivalează cu crize economice şi cu un conflict vehement între cei bogaţi şi clasa muncitoare, subliniază revista americană Time.
Potrivit publicaţiei americane, există din ce în ce mai multe date care îi dau dreptate lui Marx: statistica arată că cei bogaţi devin tot mai bogaţi, iar nivelul veniturilor clasei de mijloc şi celor săraci nu se majorează şi chiar se reduce. Astfel, Economic Policy Institute /EPI/ de la Washington a descoperit că un american care lucrează o zi întreagă a câştigat în 2011 în medie 48.202 dolari pe an, adică mai puţin ca în 1973. Din 1983 până în 2010, 74% din creşterea averilor în SUA le-a revenit celor mai bogaţi 5% dintre cetăţenii americani, iar veniturile a 60% dintre americani, dimpotrivă, au scăzut. În această situaţie, nu este de mirare că până şi în China a fost compus un musical după opera lui Marx ‘Capitalul’.
Toate acestea nu înseamnă că Marx avea perfectă dreptate, subliniază Time. A sa ‘dictatură a proletariatului’ nu a evoluat conform planului. Însă, urmările inegalităţii crescânde corespunde pronosticului dat de Karl Marx: lupta de clasă s-a reluat. Oamenii muncii sunt indignaţi, îşi revendică o doză echitabilă din economia mondială. Şi în Congresul SUA, şi pe străzile Atenei, şi în uzinele din sudul Chinei, evenimentele politice şi economice sunt determinate de conflictele crescânde dintre capital şi proletariat, notează Time, comparând escaladarea actuală a evenimentelor cu revoluţiile comuniste din secolul XX.
Deznodământul acestei lupte va influenţa tendinţele politicii economice globale, viitorul ‘statului ca asigurator social’, stabilitatea politică a Chinei, precum şi cine va veni la putere din Washington până în Roma.
Time aduce exemple concrete în acest sens: două treimi dintre americanii intervievaţi de Pew Research Center consideră conflictul dintre bogaţi şi săraci în SUA unul ‘serios’ şi ‘foarte serios’, precum şi principala cauză a schismei din societate. Lupta dintre partide privind modul în care ar trebui stabilizat bugetul SUA este în mare măsură o luptă de clasă, potrivit revistei americane. Conservatorii îl acuză pe Obama că s-ar afla într-un ‘război de clasă’ cu cei bogaţi şi încearcă să pună pierderile de bani pe seama clasei de mijloc şi a săracilor.
Între timp, este pus sub semnul întrebării modelul însuşi al unei ‘economii cu venituri care se scurg de sus în jos’, opinia conform căreia succesul celui mai bogat 1% din populaţie este favorabil şi pentru restul de 99%.
În Franţa, preşedinte a devenit Francois Hollande, care a demonstrat în practică credo-ul său ‘nu-i iubesc pe bogaţi’. Însă capitaliştii au iniţiat un contraatac: mulţi dintre bogătaşii francezi pleacă, luând cu ei locurile de muncă şi investiţiile, se spune în articol.
Probabil, prăpastia dintre cei bogaţi şi cei săraci se manifestă cel mai acut şi mai periculos în China. Potrivit Time, Barack Obama şi noul preşedinte chinez Xi Jinping se confruntă cu una şi aceeaşi problemă. Principiul ‘castronelului metalic cu orez’ – garanţia pe viaţă a unui loc de muncă – ţine deja de trecut, împreună cu maoismul, iar într-o epocă a reformelor oamenii muncii au puţine drepturi. Aproape jumătate dintre chinezi, potrivit sondajelor de opinie, sunt de părere că prăpastia dintre bogaţi şi săraci este o problemă foarte serioasă, iar 8 din 10 sunt de acord cu opinia că în China ‘bogaţii devin mai bogaţi, iar săracii – mai săraci’.
În oraşele industriale ale Chinei nemulţumirea atinge punctul de fierbere, constată Time, menţionând ziua lungă de lucru, creşterea costurilor de viaţă, indiferenţa managerilor, reţinerile dese ale salariilor. ‘Bogaţii fac bani din exploatarea muncitorilor. Ne bazăm pe comunism’, declară muncitori chinezi.
Potrivit experţilor, nemulţumirile din rândurile muncitorilor chinezi se amplifică, iar aceştia cer tot mai insistent majorarea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Reacţia autorităţilor este deocamdată ambivalentă: salariul minim a fost majorat, legislaţia muncii a fost înăsprită, uneori sunt permise grevele, însă autorităţile continuă să aibă o atitudine ostilă faţă de activiştii independenţi, aplică des forţa.
După cum prognoza Marx, mai devreme sau mai târziu proletariatul îşi va conştientiza interesele de clasă, va doborî capitalismul injust şi va crea un rai socialist. Astăzi, pe străzile Madridului şi Atenei ies mii de manifestanţi, care protestează împotriva şomajului şi tăierilor bugetare.
Însă revoluţia marxistă nu începe deocamdată. Oamenii muncii nu se unesc pentru a-şi rezolva problemele. De exemplu, în SUA rândurile sindicatelor continuă să se rarifice, iar mişcarea ‘Occupy Wall Street’ a tăcut. Protestatarii intenţionează nu să schimbe capitalismul cu un alt regim, ci pur şi simplu să-l reformeze, consideră filosoful şi profesorul Jacques Ranciere.
Si totuşi actualul curs economic nu face decât să alimenteze lupta de clasă. Conducerea Chinei se abţine de la reforme care ar putea reduce inechitatea financiară. Statele europene reduc veniturile din domeniul social, în multe cazuri la presiunea deţinătorilor de obligaţiuni de stat. Posibilităţile oamenilor muncii sunt limitate. Apariţia pieţei globale a slăbit sindicatele din ţările dezvoltate. Politicienii de stânga nu au elaborat o alternativă viabilă.
Potrivit Time, se întrezăreşte o perspectivă alarmantă: dacă Marx a diagnosticat corect nu doar neajunsurile capitalismului, ci şi consecinţele lor? Dacă politicienii nu vor găsi un nou mijloc de a garanta posibilităţi economice echitabile, proletarii din toate ţările se vor uni, iar Marx va fi răzbunat, conchide publicaţia americană.

Vezi si

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populației

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele …