Thursday , April 25 2024

Ratingul Rusiei retrogradat la “junk” de S&P, pe fondul înrăutăţirii perspectivelor de creştere a economiei

S&P

Agenția de evaluare financiară Standard & Poor’s (S&P) a retrogradat ratingul suveran al Rusiei la categoria “junk” (nerecomandată pentru investiții), pentru prima dată într-un deceniu, fiind acum mai dificil pentru Moscova să se împrumute de la investitori, transmit BBC și Bloomberg.

Agenția a revizuit în scădere cu o treaptă, la ‘BB plus’, cu perspectivă negativă, ratingul Rusiei, care este acum la același nivel cu cel al Bulgariei și Indoneziei.

“Flexibilitatea politicii monetare a Rusiei a devenit mai limitată și perspectivele de creștere a economiei s-au înrăutățit”, se arată în comunicatul S&P.

După anunțul agenției de evaluare financiară, rubla a scăzut cu 7,5% față de dolar, cel mai redus nivel din ultimele șase săptămâni. Anul trecut, rubla s-a depreciat cu 46% față de dolar.

Și agențiile de evaluare financiară Fitch și Moody’s au retrogradat luna aceasta Rusia la cel mai scăzut rating din categoria “investment grade”, recomandat pentru investiții.

Randamentul obligațiunilor guvernamentale rusești cu scadența în 2023 a urcat luni cu 0,39 puncte procentuale, la 7,04%, conform datelor Bloomberg.

Luna trecută, Banca Centrală a Rusiei a majorat dobânda de politică monetară, de la 10,5% la 17%, în condițiile în care, în ultima perioadă, rubla a atins noi minime istorice în raport cu euro și cu dolarul, pe fondul scăderii prețului petrolului și al sancțiunilor economice occidentale.

Analiștii consideră că majorarea ratei dobânzii la 17% este o măsură disperată, dar avertizează că situația s-ar putea înrăutăți. Rata ridicată a dobânzii încetinește ritmul de creștere al economiei ruse, care se află în pragul recesiunii.

Prețul țițeiului a scăzut cu peste 50% față de iunie 2014, pe fondul excesului de ofertă și al cererii modeste. Recent, Banca Mondială a avertizat că statele exportatoare de țiței, cum ar fi Rusia, vor fi afectate de declinul prețului la țiței. Banca Mondială estimează că PIB-ul Rusiei se va contracta cu 2,9% anul acesta și va crește cu doar 0,1% anul viitor.

 

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …

One comment

  1. RUSIA E JUNK DE CAND LUMEA SI PAMANTUL! N-A FOST NICIODATA ALTCEVA, DOAR PROPAGANDA MIZERABILA KOMUNISTA A TINUT-O IN VIATA!!!