Thursday , March 28 2024

Propunere ŞOC: “Statele în pericol de faliment să ia din AVEREA propriilor cetăţeni”

bundesbank

Statele aflate aproape de faliment ar trebui să folosească averea propriilor cetăţeni pentru a evita colapsul, aplicând o taxă excepţională pe capital, înainte de a cere ajutorul altor ţări, potrivit unui raport al băncii centrale din Germania, Bundesbank.

În ultimii ani, cinci state din zona euo au fost salvate de la colaps financiar prin programe de împrumuturi de la statele zonei euro şi FMI.

“O taxă pe capital corespunde principiului responsabilităţii naţionale, potrivit căruia contribuabilii sunt responsabili de obligaţiile guvernelor lor înainte de a fi necesară solidaritatea altor state”, se arată într-un raport lunar al Bundesbank, citat de Mediafax.

Introducerea unei astfel de taxe pentru populaţie şi companii prezintă riscuri semnificative, iar implementarea nu ar fi uşoară, a avertizat Bundesbank, adăugând că ar trebui utilizată doar în situaţii excepţionale, de exemplu pentru a evita falimentul statului.

FMI a discutat această opţiune într-un raport în octombrie şi a afirmat că pentru a readuce îndatorarea a 15 state din zona euro la nivelul din 2007 ar fi necesară o taxă de circa 10% pe activele nete ale gospodăriilor.

Statele zonei euro şi FMI au aprobat pentru Grecia două pachete de împrumuturi începând din 2010, în valoare totală de 240 de miliarde de euro. Statuil elen nu a primit încă toate fondurile din al doilea pachet de împrumuturi, de 130 de miliarde de euro.

Bundesbank a notat, însă, că nu susţine implementarea unei taxe pe avere în Germania, întrucât ar afecta creşterea economică.

Reformele recente şi ajustările din ţările cu probleme financiare din zona euro – Irlanda, Grecia, Spania, Italia, Cipru şi Portugalia – au îmbunătăţit condiţiile pentru creştere sustenabilă, se arată în raport, însă banca centrală germană rămâne îngrijorată în privinţa ratelor ridicate de îndatorare înregistrate în ţările respective.

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …