Wednesday , May 8 2024

Programul “Prima casă” a fost din nou schimbat de Guvern. Modificări la plafoanele de credit

Plafonul pentru creditele destinate achiziției de locuințe noi s-a dublat, după ce Guvernul a adoptat, joi, o ordonanță de urgență prin care plafonul crește la 140.000 de euro, cu o valoare a garanției de 80%.

Șeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a declarat, joi, că programul cunoscut ca „Prima casă” devine, în noua formulă propusă de Ministerul Finanțelor Publice, Programul „Noua casă” și a suferit mai multe modificări.

Obiectiv, prima casa, plafoane, credit

„Sunt câteva modificări importante aduse în cadrul acestui program pentru a stimula dezvoltarea imobiliară și sectorul construcțiilor și, în același timp, pentru a veni în sprijinul celor care vor să achiziționeze, în perioada următoare o locuință nouă. Astfel, s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziția de locuințe noi de la 70.000 de euro, la cel puțin 140.000 de euro, cu o valoare a garanției de 80% din valoarea creditului. Este o modificare substanțială radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar inclusiv pentru locuințele de până la 120 de metri pătrați, astfel încât cei care au posibilitatea și doresc să acceseze o astfel de facilitate să poate să achiziționeze și apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piață prin programul Prima casă”, a spus Dancă.

Ordonanța de Urgență a fost adoptată în prima lectură urmând ca după primirea avizului de la Consiliul legislativ să fie adoptată în forma finală în ședința următoare de Guvern.

Vezi si

Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paști

Litoralul a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 …