Thursday , April 25 2024

Producătorul de materiale de construcții Symmetrica investește 9 milioane de euro în linii care vor produce elemente pentru sisteme de canalizare

Producătorul de materiale de construcții Symmetrica alocă un buget de cca. 9 milioane de euro pentru extinderea cu noi linii de producție pentru cinci dintre cele șapte fabrici pe care le deține. Noile linii vor produce elemente pentru sisteme de canalizare în contextul cererii tot mai mari.

“Piața de sisteme de canalizare este în creștere constantă și estimăm că cererea va fi tot mai mare în viitor, mai ales în contextul nevoii de branșare a locuințelor, în special în mediul rural, la sistemul de canalizare”, a declarat Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica.

Astfel, studiile INSSE arată că, la nivelul anului 2020, 55,8% din populația României avea locuințele conectate la sistemul de canalizare. La nivel urban, procentul raportat de INSSE era de 92,2%, în timp ce în zonele rurale, acesta a ajuns doar la 13,1%.

Raportat la regiuni, cea mai mare pondere a populației conectată la sistemele de canalizare a înregistrat-o regiunea București-Ilfov (88,5%), urmată de regiunea Centru (68,3%) și Vest (62,8%). Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare a fost raportat în Nord-Est (38,7%), Sud-Muntenia (38,9%) și Sud-Vest Oltenia (42,9%).

“Studiile arată o creștere cu 5% a populației României cu locuințe conectate la sistemul de canalizare, în doar 3 ani, din 2017 până în 2020. La nivel urban, creșterea a fost de 4,5%, în timp ce în mediul rural de 4,9%. Acest lucru confirmă, o dată în plus, nevoia pieței de a avea acces la sisteme de canalizare de calitate ridicată”, a mai spus Sebastian Bobu.

În plus, reprezentantul companiei a subliniat că, un studiu OCDE citat în raportul de țară pe 2020 arată că, până în 2030, sunt necesare investiții în valoare de aproximativ 17,9 miliarde euro pentru aprovizionarea cu apă și salubrizare, în timp ce costurile suplimentare legate de conectarea persoanelor vulnerabile și marginalizate la sistemele publice de aprovizionare cu apă erau estimate la aproximativ 1,1 miliarde euro, acest aspect fiind un semnal pozitiv privind cererea de materiale necesare realizării lucrărilor.

În acest moment, compania a pus deja în funcțiune prima linie de elemente pentru sisteme de canalizare în cadrul fabricii din Vrancea (Doaga), pentru ca până în această toamnă să fie inaugurate și cele amplasate în fabricile de la Brașov (Prejmer) și Suceava (Solca). Și anul viitor, Symmetrica va derula investiții în astfel de linii în unitățile de producție din Arad (Zimandu Nou) și Bistrița-Năsăud (Cociu).

Capacitate de producție zilinică pentru fiecare dintre aceste linii poate ajunge la cca. 200 de tuburi din beton sau elemente de cămin. Pentru anul 2021, Symmetrica mizează pe producerea a cca. 30.000 de elemente pe toate cele trei linii ce vor fi inaugurate în acest an.

Conform Mediafax, cea mai mare parte a produselor sunt dedicate lucrărilor de investiții publice, dar acestea pot fi utilizate și în proiecte private precum decantoare, fântâni, cămine apometru etc.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …