Friday , April 19 2024

Producătorii avertizează: Preţul PÂINII ar putea creşte

Producătorii din agricultură şi industria alimentară nu anticipează majorări de preţuri de peste 5% la carne, în perioada următoare, dar au anunţat că produsele de panificaţie se vor scumpi întrucât cerealele din recolta veche sunt în continuare foarte scumpe.

“Majorările de preţuri la carne nu sunt proprii acestui sezon. Nu cred că vom asista la majorări substanţiale de preţuri la carne. Când spun substanţiale, mă refer la 5%, 5% pentru mine este o creştere substanţială de preţ. Intuim creşteri de preţ în piaţa produselor de panificaţie pentru simplul motiv că cerealele din recola veche sunt în continuare foarte scumpe, iar cele noi nu apărut încă”, a declarat, marţi, Alexandru Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, prezent la un forum pe teme agricole.

El a arătat că toate celelalte input-uri pentru industria cărnii sunt în urcare, pe fondul majorării preţurilor cerealelor.
Jurconi a menţionat că atunci când preţurile cresc cu un anumit procent, cererea scade proporţional.

“Revenirea la un plafon de consum anterior este dificilă şi costă mai mult decât să creşti preţul respectiv. De aceea procesatorii nu cresc preţurile”, a spus preşedintele Pro Agro.

El cere autorităţilor, printre altele, TVA redusă la produsele agroalimentare de bază şi controale eficiente ale Autorităţii Sanitar-Veterinare.

Vezi si

Cât sunt dispuși românii să plătească pentru cazare în perioada minivacanței de Paști

67,5% dintre români spun că ar plăti între 150 și 300 de lei/camera dublă/noapte, iar …