Wednesday , November 30 2022

Ponta se leapada de FMI? Premierul: Din ce in ce mai mult, discutiile se fac cu Comisia Europeana

ponta

Premierul Victor Ponta a comentat, vineri, cererea Fondului Monetar International (FMI), in cadrul discutiilor tehnice, de a reduce deficitul bugetar de la 1,4% la 0,9% pentru anul viitor, precizand ca cele mai importante discutii se poarta, de fapt, cu Comisia Europeana.

“Legat de negocierile cu FMI, din ce in ce mai mult – si e si normal, ca avem un acord care va expira in 2015 si nu se va reinnoi, pentru ca nu e cazul – discutiile se fac cu Comisia Europeana.

E vorba de faimosul tratat fiscal, de obligatiile pe care Romania si le-a asumat in 2011 de reducere a deficitului bugetar, iar discutiile sunt in acest moment legate de modul in care putem sa respectam acel 1,4% deficit bugetar prognozat”, a explicat premierul Victor Ponta, intr-un interviu video acordat Obiectiv.info, preluat de Romania Tv.

El a sustinut ca de fiecare data negocierile au fost dure.

“Problemele sunt la Comisia Europeana. Noi suntem elevul model al Europei si nu as vrea sa fim elevul model acceptand niste conditii care ne impiedica sa ne dezvoltam”, a sustinut seful Guvernului.

“Din punctul meu de vedere, nu se va rupe niciun acord, nici azi, nici mai incolo. Din punctul meu de vedere, este inacceptabil un deficit de 0,9%. Poate unui guvern ACL i se pare acceptabil…”, a punctat acesta.

Tensiuni la negocierile cu FMI

Ministrul Bugetului, Darius Valcov, a declarat, vineri, ca au existat tensiuni la discutiile purtate de reprezentantii Ministerului de Finante cu Fondul Monetar International (FMI), creditorii internationali cerand un deficit bugetar pentru 2015 de 0,9%, mai mic decat cel de 1,4% sustinut de Guvern.

“Deficitul pe care noi il discutam e 1,4%, la care avem doar doua teme separate. Alocarea suplimentara pentru armata – un deficit suplimentar de 0,3% care sa se duca direct in bugetul apararii – si pentru cofinantarea fondurilor UE, suplimentar vom negocia 0,4% – 0,5%. Daca niciuna nu se va realiza, deficitul pentru care suntem mandatati e 1,4%. In niciun caz mandatul meu nu imi da voie sa cobor sub aceasta cifra”, a spus Darius Valcov, intr-o interventie telefonica la Digi 24.

“Daca nu vor fi de acord cu propunerea noastra, nu o vom opera, dar acest lucru se va vedea in bugetul Apararii, care va fi doar putin peste cel de anul acesta. Parerea mea e ca deficitul de 1,4% e negociat extrem de prost pentru situatia Romaniei, alte tari au negociat mai bine.

La ora 15.00 au loc discutiile la nivel de ministrii (discutiile oficiale – n.red.), eu si doamna Petrescu (Ioana Petrescu – ministrul Finantelor – n.red.) vom discuta cu delegatia, insa orice discutie sub 1,4% e exclusa, pentru ca s-ar ingenunchea economia Romaniei”, a adaugat Darius Valcov.

El a mai precizat ca ideea a fost adusa in discutie, joi, in cadrul negocierilor la nivel tehnic dintre reprezentantii Ministerului Finantelor si FMI, care s-au terminat dupa miezul noptii.

“Regulile nu se schimba in timpul jocului, nu acceptam pozitia ghiocel”, a punctat Darius Valcov.

Basescu comenteaza acordul cu FMI

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi seara, ca daca Romania nu va reusi sa finalizeze acordul cu Banca Mondiala, Comisia Europeana si FMI, va fi si vina reprezentantilor celor trei institutii financiare.

“L-am avertizat pe domnul Ponta ca va avea probleme cu bugetul pe 2015. Stiu ca in momentul de fata are dificultati, dar nu stiu cum le va rezolva. N-as vrea insa ca rezolvarea sa fie o intrerupere a acordului cu Fondul. Romania a trecut de mult de faza in care nu era capabila sa duca pana la capat un acord cu FMI. A trecut de mult de aceasta faza. Toate acordurile cu FMI au fost indeplinite”, a spus presedintele la Palatul Cotroceni.

In replica, premierul a precizat, vineri, ca Basescu nu are date legate de bugetul pe 2015 si ca e o chestie strict politicianista.

ziare.com

Vezi si

Inflaţia în zona euro a scăzut în noiembrie pentru prima dată în ultimele 17 luni

 Rata anuală a inflaţiei în zona euro a înregistrat o scădere peste aşteptări în luna …