Friday , March 29 2024

Ponderea Gen Z, categoria-cheie pentru orice angajator, este la un minim istoric

Unul dintre cele mai alarmante lucruri legate de evoluţia demografică a României este scăderea semnificativă a categoriei de vârstă 15-24 de ani, aceasta fiind una dintre cele mai interesante grupe de vârstă pentru angajatori.

Dincolo de faptul că sunt din ce în ce mai puţini, tinerii din Gen Z au şi un cu totul alt comportament la locul de muncă, reuşita în cazul lor venind odată cu împlinirea unor pasiuni sau ţeluri individuale, care pot să nu coincidă cu cele ale angajatorului şi care nu au legătură cu viaţa de familie, relatează Mediafax.

Datele provizorii ale Recensământului Populaţiei din 2022, publicate la finalul anului trecut de reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică, au arătat că România are o populaţie rezidentă de 19,05 milioane de locuitori, cu 1,1 milioane locuitori mai puţin decât în 2011, când a avut loc ultimul recensământ.

ZF a comparat datele publice de la INS pentru a vedea cum a evoluat ponderea acestei cohorte de-a lungul anilor, iar rezutatele dau puţine motive de bucurie. De exemplu, la nivelul anului 1930 grupa de vârstă 15-24 de ani avea o pondere de circa 21% în totalul populaţiei. În 2021, ponderea Gen Z în totalul populaţiei a ajuns la numai 10,5%.

Dincolo de acest fapt, chiar menţinerea tinerilor din Gen Z sau atragerea lor la un loc de muncă este destul de dificilă. „Tinerii de 20 şi ceva de ani nu au probleme în a-şi delega şeful să facă anumite sarcini, să ceară zile libere pentru întreţinerea sănătăţii mintale, să muncească mai puţin dacă deja şi-au îndeplinit ţinetele pentru o zi şi să-şi stabilească de unii singuri propriile ore de lucru. Este un contrast profund faţă de stilul de lucru cu care au fost obişnuiţi millennialii obsedaţi de muncă şi cu orare supraaglomerate“, se arată într-un articol publicat de Business Insider.

Spre exemplu, pentru 45% dintre angajaţi este extrem de importantă psoibilitatea alegerii intervalului orar de muncă, 36% vor mai multe zile de concediu şi 35% vor opţiuni flexibile inclusiv legate de locul muncii, se arată în studiul „The Great Realization: accelerarea tendinţelor din piaţa muncii, noi priorităţi“, realizat de specialiştii de la Manpower, companie de recrutare.

(sursa: Mediafax)

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …