Thursday , March 28 2024

Peste jumătate dintre români cred că situaţia lor financiară se va înrăutăţi în 2011

Mai mult de jumătate dintre români cred că situaţia lor financiară se va înrăutăţi în perioada următoare, iar două treimi din populaţie nu intenţionează să cumpere un obiect important pentru locuinţă în 2011, potrivit Barometrului de Încredere a Consumatorului realizat în decembrie de GfK pentru CE.

“2010 a fost anul cel mai puternic marcat de pesimism din ultimii zece, indicele general de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK pentru Comisia Europeană (CE), atingând o medie anuală de -54. Ca de obicei, luna decembrie aduce însă o ameliorare a percepţiei românilor, unda de optimism resimţindu-se chiar şi în acest an extrem de greu”, se arată într-un comunicat al GfK.

Mai mult de două treimi dintre români spuneau în decembrie 2010 că situaţia financiară a familiei lor este mai dificilă decât în urmă cu 12 luni, în vreme ce doar 6% credeau că aceasta este mai bună.

În privinţa perspectivelor financiare, mai mult de jumătate dintre români cred că acestea se vor înrăutăţi, cu 20% mai mulţi decât în decembrie 2009, dar cu 10% mai puţini decât în lunile de vară ale lui 2010, cele mai pesimiste din tot anul.

Atunci când se referă la realizarea de investiţii în bunuri de folosinţă îndelungată, numărul celor care nu consideră că este un moment bun pentru astfel cheltuieli este ceva mai ridicat faţă de media anuală, peste două treimi afirmând că nu intenţionează să cumpere un obiect important pentru locuinţă în următorul an, potrivit studiului GfK.

Nici atitudinea faţă de economisire nu a înregistrat schimbări majore, 80% dintre români considerând că nu este o perioadă favorabilă pentru a pune bani deoparte, în vreme ce mai bine de un sfert dintre români (26%) spun că au datorii – cel mai mare procent din ultimii 7 ani – şi doar 12% dintre respondenţi că reuşesc să economisească.

Referitor la starea generală a economiei, 87% dintre persoanele chestionate cred că aceasta a cunoscut un regres anul trecut faţă de 2009, în timp ce numai pentru 1,5% dintre români situaţia s-a îmbunătăţit în ultimul an.

“Şi în ceea ce priveşte aşteptările privind evoluţia inflaţiei se remarcă o tendinţă negativă. Mai mulţi români decât în decembrie 2009 estimează o creştere de preţuri în 2011 – 72% faţă de două treimi care credeau acest lucru în urmă cu un an. Şi referitor la inflaţia pe anul trecut, cu 10% mai mulţi români decât în decembrie 2009 au constatat în ultima lună din 2010 că preţurile au fost mai ridicate faţă de anul anterior”, se mai spune în comunicat.

Informaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1.000 de persoane.

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …