Friday , February 3 2023

Patronii din turism: Destinațiile de vacanță românești și România, ca destinație internațională, nu sunt promovate suficient

Destinațiile de vacanță românești și România, ca destinație internațională, nu sunt promovate suficient în țări ale lumii ce pot fi considerate emitenți importanți de turiști, consideră Corina Martin, secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).

Potrivit unui comunicat remis, vineri, la Consulatul General al României din New York, SUA, a avut loc vineri o întâlnire de lucru între Corina Martin, secretar general FPIOR, și Sarmiza Bumbaru, ministru consilier al Biroului de Promovare Comercial-Economică din cadrul Consulatului General al României.
“În industria ospitalității din România știm bine că, din păcate, destinațiile de vacanță românești și România, ca destinație internațională, nu sunt promovate suficient în țări ale lumii ce pot fi considerate emitenți importanți de turiști, mai ales după desființarea Birourilor de Turism ale României din străinătate. De aceea, în Federația noastră și în Organizațiile de Management al Destinațiilor în care ne implicăm, am decis să ne îndreptăm către misiunile economice ale României din țările care ne interesează pentru a atrage turiști. Din păcate, știm că, de mult prea mulți ani, nu există materiale de promovare în limbi de circulație internațională, care să ajungă la ambasadele României”, a afirmat Corina Martin.
Federația solicită înființarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț – care se află în directa subordonare a Secretariatului General al Guvernului – ca, printr-un protocol care să fie semnat cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului și cu federațiile naționale din turism, să se stabilească ferm că, la fiecare eveniment internațional la care România participă, din orice sector economic, să existe obligatoriu și un stand de informare și promovare turistică a României.
“Oriunde suntem prezenți în lume, ca țară, trebuie să ne prezentăm – mai întâi cine suntem, unde suntem și ce avem de oferit. Pentru ca acest obiectiv să devină politică națională, va fi nevoie să pregătim și să expediem materiale de informare și promovare turistică la toate misiunile diplomatice ale României, iar Federația noastră se angajează ferm în această direcție”, a mai spus Martin.  (Agerpres)

Vezi si

Numărul autorizaţiilor de construcţie a scăzut cu 14,9% în 2022

În anul 2022, s-au eliberat 43.660 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu …