Thursday , March 28 2024

Operatorii de telefonie cer Google, Apple şi Facebook să contribuie la investiţii în reţele

Companii precum Google, Apple şi Facebook trebuie să contribuie la investiţiile în reţele, necesare pentru serviciile în bandă largă, consideră operatorii europeni de telecomunicaţii, transmite Bloomberg.

Pe măsură ce companiile de telefonie mobilă şi de Internet creează noi servicii video, de muzică şi jocuri, operatori ca France Telecom, Telecom Italia şi Vodafone Group vor un acord prin care furnizorii de conţinut precum Apple şi Google să plătească comisioane în funcţie de utilizarea reţelelor.

“Furnizorii de servicii inundă reţelele fără să existe un stimulent pentru reducerea costurilor. Este necesar un sistem de plată pentru aceştia, în funcţie de gradul de utilizare”, a declarat în noiembrie Stephane Richard, director general al France Telecom.

Richard ar putea aborda această problemă la conferinţa “Le Web” care are loc miercuri la Paris. El s-a alăturat astfel şefului Telecom Italia, Franco Bernabe, şi celui al Telefonica, Cesar Alierta, într-o campanie care se poate transforma într-un război rece cu companiile web.

Pe măsură ce numărul utilizatorilor de Internet şi telefoane mobile este în creştere, costul dezvoltării reţelelor ar putea depăşi creşterea veniturilor operatorilor wireless, cu impact asupra rentabilităţii investiţiilor.

Numărul conectărilor la Internet prin telefonie mobilă din Europa de Vest va creşte în medie cu 15% pe an, la 270 milioane, până în 2014, dar veniturile aduse de utilizatorii finali vor scădea cu circa 1% pe an, potrivit estimărilor companiei de cercetare a pieţei IDC.

În aceeaşi perioadă, cheltuielile anuale pentru echipamentele de reţele vor creşte cu 28% comparativ cu anul 2009, la circa 3,7 miliarde de dolari, anticipează compania de analiză a pieţei Canalys.

“Companii precum Google şi Yahoo! folosesc gratuit reţelele Telefonica, ceea ce este bine pentru ele, dar o tragedie pentru noi. Situaţia nu poate continua”, a spus Alierta în februarie.

Operatorii beneficiază de creşterea popularităţii accesării de date prin telefoanele mobile. Astfel veniturile pe acest segment ale France Telecom, cel mai mare vânzător de aparate iPhone după AT&T, au urcat cu 24% în trimestrul al treilea, reprezentând aproape 32% din veniturile aduse de reţele.

Totuşi, din cauza încetinirii generale a veniturilor, operatorii încearcă să transfere o parte din costuri furnizorilor de servicii.

În noiembrie, un plan al Apple de a introduce aşa-numitul soft SIM pe viitorul iPhone a determinat operatorii europeni să avertizeze că vor renunţa la subvenţionarea preţului aparatului, a relatat Daily Telegraph.

Softul SIM va permite utilizatorilor să treacă mai uşor de la o reţea la alta, prin eliminarea necesităţii unui nou card SIM emis de un operator.

Apple a renunţat deocamdată la idee, dar tehnologia va fi până la urmă introdusă, a declarat Sanford Bernstein, analist la compania Robin Bienenstock.

Vezi si

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie, media fiind …