Friday , March 29 2024

Obligativitatea transportatorilor de a se dota cu plăcuţe speciale,amânată până la 1 ianuarie

transportatori

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a amânat, prin ordin, obligativitatea transportatorilor de a echipa autovehiculele cu două plăcuţe speciale, respectiv una de la producător şi alta privind dimensiunea camioanelor.

Amânarea termenului a fost anunţată de ministru la începutul şedinţei de guvern, cu argumentul că măsura era necesară din cauza întârzierii procedurii de achziţie, fapt care i-ar fi obligat pe transportatori să achiziţioneze plăcuţele într-un “termen imposibil”.

Conform legii, vehiculele de transport marfă cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone trebuie dotate, până la 25 mai, cu alte plăcuţe, care să specifice dimensiunile şi masele maxime autorizate ale fiecărui vehicul.

Ministerul Transporturilor a informat, într-un comunicat, că a prelungit până la 1 ianuarie 2014 termenul pentru dotarea cu plăcuţe, din care să rezulte dimensiunile şi masele maxime autorizate ale vehiculului, forma, dimensiunile, modul de amplasare şi autoritatea emitentă a acestora.

“Având în vedere că perioada iniţială de 6 luni de la emiterea Ordinului s-a dovedit insuficientă pentru dotarea întregului parc de vehicule deţinut de către operatorii de transport, mai ales în cazul operatorilor de transport care deţin un parc mare de vehicule şi care efectuează transport rutier internaţional, iar neîndeplinirea acestor obligaţii poate afecta grav activitatea de transport desfăşurată de aceştia, Ministerul Transporturilor, prin direcția de specialitate, a emis un nou OMT pentru modificarea art.III din OMT nr.1640/2012 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin OMTI nr.980/2011, respectiv prelungirea termenului de intrare în vigoare a dispoziţiilor art.1341, până la data de 1 ianuarie 2014”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România consideră că această obligaţie, introdusă prin ordin în noiembrie 2012, de a echipa vehiculele cu alte plăcuţe din care să rezulte “aceleaşi informaţii” este abuzivă şi contravine reglementărilor europene în vigoare.

Uniunea arată totodată că Registrul Auto Român a stabilit procedura de eliberare a plăcuțelor după data de 10 mai.

Transportatorii români ameninţă că, începând de joi, opresc total activitatea pentru o perioadă nedeterminată şi au solicitat ambasadelor României, prin Ministerul Afacerilor Externe, să comunice acest lucru, pentru evitarea blocării în România a transportatorilor străini.

Confederaţia Naţională Rutieră, împreună cu patronatele membre şi alţi transportatori neafiliaţi, ameninţă cu declanşarea unui protest prin încetarea totală a activităţii, pentru o perioadă nedeterminată, începând de joi, la ora 00.00. În acest sens, transportatorii au solicitat MAE să anunţe transportatorii din ţările vecine că trebuie să evite tranzitarea României.

Transportatorii solicită Guvernului corectarea anomaliilor legislative actuale, eliminarea actelor de corupţie şi un dialog constructiv.

 

 

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …