Alte stiri
Întâlnire a liderilor PNL la Vila Lac. Ciucă dă asigurări că rotația cu PSD se va face conform protocolului
acum 24 mins
Primarul Lungu dă asigurări că sprijinul municipalității pentru Arhiepiscopie va continua
acum 3 hours
Contractele pentru execuţia celor trei loturi ale Autostrăzii Focşani-Bacău au fost câştigate de un constructor român, iar după semnarea documentelor acesta are la dispoziţie 30 de luni pentru finalizarea lucrărilor, a notat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
Lotul 1 (Focşani – Domneşti Târg) are o lungime de 35,60 kilometri şi o valoare de 2,35 miliarde de lei (fără TVA).
Lotul 2 (Domneşti Târg – Răcăciuni) se întinde pe 38,78 km, iar valoarea execuţiei acestuia se ridică la 2,48 miliarde de lei (fără TVA), în timp ce costurile pentru Lotul 3 (Răcăciuni – Bacău), în lungime de 21,52 km, ajung la 1,67 miliarde de lei (fără TVA).
Pe traseul întregii secţiuni de autostradă Focşani – Bacău, de 95,9 km, vor fi construite 91 de poduri şi pasaje.
“Îmi doresc să nu existe contestaţii, astfel încât să putem semna contractele cât mai repede pentru această autostradă finanţată cu bani din PNRR”, a adăugat ministrul.
”ASOCIEREA SPEDITION UMB SRL – SA&PE CONSTRUCT SRL – TEHNOSTRADE SRL a câştigat contractele pentru toate cele 3 loturi ale Autostrăzii FOCŞANI – BACĂU (95,9 km)”, a transmis, la rândul său, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Aplicantele ale căror cereri de finanțare au fost admise în cadrul programului Femeia Antreprenor vor …