Thursday , March 28 2024

Noua strategie forestieră a fost prezentată luni. Documentul pune accent pe responsabilizarea și cointeresarea proprietarilor

Strategia Națională pentru Păduri 2030, prezentată luni în cadrul unui eveniment găzduit de Universitatea “Transilvania” din Brașov, pune accent pe responsabilizarea și cointeresarea proprietarilor și vine cu o nouă abordare în ceea ce privește controlul și restricțiile, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.


Acesta a subliniat că noua strategie forestieră a fost elaborată în ultimii doi ani cu largul concurs al specialiștilor din silvicultură, precum și al ong-urilor, instituțiilor și altor persoane interesate de acest domeniu, menționând, totodată, că este “un pas istoric” pentru pădurile din România.
“Este un pas extrem de important, un pas istoric pentru că în cascadă, venind de la Strategia forestieră europeană, iată că România pregătește o noua strategie, un nou viitor pentru pădurile din România, Le mulțumesc în primul rând specialiștilor care și-au asumat această responsabilitate uriașă, celor de la Facultățile de Silvicultură de la Universitatea din Brașov și Universitatea din Suceava (…), le mulțumesc și celor care au contribuit prin procesul de consultare publică, prin observații, prin propuneri, prin aportul personal propriu la această strategie”, a declarat Tanczos Barna.
Ministrul Mediului a precizat că documentul prezentat luni la Brașov are câteva elemente strategice noi, punând accentul, printre altele, pe responsabilizarea și compensarea pierderilor proprietarilor.
“Varianta prezentată astăzi are câteva elemente strategice noi, construiește un nou viitor, un nou început pentru pădurile României. Pune accentul pe responsabilizarea proprietarului, pune accent pe acest sistem de compensare a celor care pierd venituri economice, pierd din punct de vedere economic în cazul în care își sacrifică, practic, pădurea pentru a veni în sprijinul societății și pentru a juca un rol mai important în ceea ce privește biodiversitatea și protecția (…) În același timp, strategia propune o nouă abordare în ceea ce privește controlul și restricțiile, astfel încât responsabilizarea proprietarilor, indiferent dacă este proprietar de stat, unitate administrativ teritorială, primărie sau proprietar persoană fizică sau juridică, responsabilizarea lor și controlul să ducă la o implementare bună a acestei strategii. În același timp, cu siguranță, rolul de protecție, de biodiversitate, acest serviciu social oferit de pădure întregii comunității, întregii societăți este în continuare foarte important. Vedem că la nivel european avem câteva ținte de protecție, de protecție strictă și protecție generală a habitatelor, iar aici România și-a asumat aceste responsabilități. Vom crește suprafețele cu strictă protecție, dar, v-am spus, în paralel trebuie să vină statul și să compenseze pierderile, trebuie să vină statul și să susțină proprietarii care au suprafețele împădurite, au fonduri forestiere în asemenea zone de protecție”, a mai spus ministrul Mediului.
Acesta a adăugat că, în paralel, trebuie regândită și legislația subsecventă care izvorăște din această strategie.
“Primul termen pe care trebuie să îl respectăm este 30 septembrie. În septembrie trebuie să aprobăm prin Hotărâre de Guvern Strategia forestieră. Imediat după aprobarea Strategiei forestiere trebuie să începem elaborarea noii legislații, care, cu siguranță, trebuie să pornească de la Codul Silvic, și Parlamentul României sau Guvernul, prin Ordonanță de Urgență, în 2023 să aprobe noul Cod Silvic. În paralel deja lucrăm la modificarea uneori ghiduri și modificarea unor norme tehnice. Unele dintre ele vor fi aprobate deja înainte de 30 septembrie, că ne-am asumat acest lucru în PNRR, celelalte vor fi elaborate în 2022-2023”, a adăugat Tanczos Barna.  (Agerpres)

Vezi si

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie, media fiind …