Thursday , April 18 2024

Moody’s vrea să retrogradeze peste 100 de bănci, riscând să sufoce redresarea economică

Moody’s va începe în luna mai să retrogradeze ratingurile a peste 100 de bănci la nivel mondial, mişcare care riscă să le majoreze costurile de finanţare şi să le oblige să restrângă creditarea, cu impact asupra creşterii economice.

BNP Paribas, cea mai mare bancă din Franţa, Deutsche Bank, lider în Germania, şi banca americană Morgan Stanley se numără printre instituţiile financiare ale căror ratinguri pe termen lung şi scurt ar putea fi revizuite la cel mai redus nivel atins vreodată, a anunţat Moody’s la începutul acestui an, relatează Bloomberg.

Măsurile vor avea loc ca urmare a modificării sistemului de evaluare aplicat de agenţie.

Retrogradările, care ar urma unor măsuri asemănătoare luate anul trecut de Standard&Poor’s şi Fitch, ar putea eroda profiturile băncilor, iar unele dintre acestea nu vor mai putea să se împrumute de la fondurile de investiţii de pe pieţele monetare, care au reguli stricte de acordare a banilor.

Fără acces la finanţare din surse private, băncile sunt nevoite să vândă active şi să restrângă creditarea.

“Aş vrea să pot spune că opiniile agenţiilor de rating nu mai contează, dar din nefericire contează”, a declarat Philippe Bodereau, director la Pacific Investment Management, cea mai mare companie de investiţii în obligaţiuni la nivel mondial.

El a arătat că este un pas înapoi pentru bănci, având în vedere ce progrese au făcut pentru a deveni mai sigure şi mai transparente.

Banca Centrală Europeană (BCE) a acordat băncilor din regiune împrumuturi ieftine de peste 1.000 de miliarde de euro, pe termen de trei ani, în două operaţiuni fără precedent, dar creditele către companiile din afara sectorului financiar au scăzut în aprilie cu 0,17%.

Analiştii anticipează că economia zonei euro a intrat în recesiune în primul trimestru, criza datoriilor forţând guvernele să reducă cheltuielile.

Moody’s a anunţat în ianuarie că va modifica sistemul de atribuire a ratingurilor pentru băncile şi companiile europene care efectuează operaţiuni cu instrumente financiare la novel mondial, pentru a reflecta efectele adverse ale crizei datoriilor suverane, încetinirea creşterii economice şi reglementările Basel III referitoare la capital.

În aprilie, Moody’s a precizat că retrogradările vor începe în prima parte a lunii mai cu reevaluarea băncilor italiene. Ulterior, vor fi analizate băncile din Spania, Austria, Suedia, Norvegia, Marea Britanie şi Germania.

Este improbabil ca ratingurile companiilor de pe pieţele mondiale de capital, inclusiv băncile americane de investiţii, să fie modificate până în iunie, consideră analiştii.

Potrivit Moody’s, ratingurile pentru datorii pe termen lung ale UBS şi Credit Suisse, cele mai mari bănci din Elveţia, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria din Spania şi Morgan Stanley din SUA, proprietarul celei mai mari companii de brokeraj din lume, ar putea fi retrogradate cu trei trepte.

Ratingurile JP Morgan, cea mai mare şi profitabilă bancă americană, Goldman Sachs Group, a cincea ca mărime din SUA, şi HSBC, cea mai mare din Marea Britanie, ar putea fi reduse cu două trepte.

Moody’s ar putea coborî cu două trepte ratingurile pentru datoriile pe termen scurt ale Bank of America (SUA), Barclays şi Royal Bank of Scotland, ambele din Marea Britanie, ceea ce ar putea împiedica unele fonduri de pe piaţa monetară se le acorde împrumuturi.

Astfel, retrogradările pun în pericol accesul băncilor la finanţare pe termen scurt şi lung, pentru că investitorii le vor cere randamente mai mari pentru împrumuturi, iar profiturile lor ar putea scădea cu 2%-6%, consideră Kinner Lakhani, analist la Citigroup în Londra.

Măsurile de retrogradare ale Moody’s ar putea totuşi să nu fie atât de drastice datorită rezultatelor financiare peste aşteptări raporate de multe bănci în primul trimestru. Între aceste bănci se numără JPMorgan, Goldman Sachs, Deutsche Telekom, RBS şi BNP Paribas.

Vezi si

Cât sunt dispuși românii să plătească pentru cazare în perioada minivacanței de Paști

67,5% dintre români spun că ar plăti între 150 și 300 de lei/camera dublă/noapte, iar …