Thursday , April 25 2024

Ministrul Turismului anunță că angajații din sistemul bugetar vor primi tichete de vacanță din 2022

Angajații din sistemul bugetar vor primi din nou vouchere de vacanță. Potrivit celor spuse de ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, o întâlnire de lucru în acest sens a avut loc recent, la care au luat parte membri ai: Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Alianței pentru Turism – Cartel Alfa, Asociaţiei Naţionale a Staţiunilor Balneare şi Balneoclimatice din România (ANSBBR), Asociației Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Asociației Profesionale a Emitenților de Tichete (APET).

Daniel Cadariu a spus că acordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din sectorul bugetar în 2022 a fost principala temă de discuție în cadrul primei întâlniri de lucru pe care a convocat-o la sediul Ministerului iar reprezentanții mediului asociativ, prezenți la întâlnire, au agreat inițiativa demnitarului și au apreciat demersul de consultare proactivă. cu reprezentanți ai mediului asociativ de profil. „Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanță este un exemplu de bună practică și aș menționa o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulației turistice interne, sprijinirea comunității locale, refacerea forței de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar și crearea unor noi oportunități de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparență decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022”, a declarat Daniel Cadariu. Ministrul a mai adăugat că pe viitor, pentru mai multă predictibilitate, dar și pentru a crește atractivitatea acestora în fața angajatorilor din mediul privat, se are în vedere inclusiv actualizarea și îmbunătățirea legislației specifice voucherelor de vacanță. (D.P.)

 

 

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …