Wednesday , May 8 2024

Ministrul Mediului: Confiscarea mijlocului de transport este cea mai bună metodă de a opri furtul de lemne din pădure

Confiscarea mijlocului de transport este cea mai cea mai bună şi cea mai sigură metodă de a opri furtul de lemne din pădure, pentru că nici amenda, nici dosarul penal sau confiscarea masei lemnoase nu sunt la fel de eficiente, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

„Noul Cod Silvic nu e ca şi cum ar prezenta vreo noutate. Bănuiesc că, deşi n-au participat parlamentari, în grupul respectiv de lucru au fost specialişti de la universităţile de profil din România, dar le putem rediscuta fără nicio problemă. Aş mai spune încă un lucru aici: încerc să îmi dau puţin cu părerea despre chestiunile foarte specifice, foarte tehnice, unde sunt oameni cu mulţi ani de studii, cu multă experienţă în pădurile din România, pe care nu-mi propun să-i contrazic (…) Confiscarea mijlocului de transport este cea mai cea mai bună şi cea mai sigură metodă de a opri furtul de lemne din pădure. Nici amenda, nici dosarul penal sau nicio confiscare a masei lemnoase nu este la fel de eficientă, precum s-a dovedit deja”, a susţinut oficialul, potrivit Agerpres.

Acesta a menţionat că noul Cod Silvic va beneficia de un proiect de lege, aprobat în Guvern, document care va merge în Parlamentul României pentru a fi dezbătut.

„Modalitatea prin care urmează să adoptăm noul Cod Silvic nu este aceea de a da o Ordonanţă de Urgenţă, ci de a aproba în Guvern un proiect de lege care să meargă în Parlamentul României pentru a fi dezbătut, pentru a fi modificat dacă va fi cazul, şi pentru a parcurge toate procedurile democratice, aşa cum este cazul pentru un act normativ atât de important. Am solicitat, este adevărat, o procedură de urgenţă, pentru că în acelaşi timp noul Cod Silvic este jalon în PNRR şi speranţa mea este aceea că nu vom avea un timp extrem de îndelungat, aşa cum în mod tradiţional durează în Parlamentul României. Adoptarea unei legi poate dura ani de zile şi cu siguranţă nu ne permitem să alocăm extraordinar de mult timp în dezbaterile parlamentare. În acelaşi timp, este şi firesc ca fiecare grup politic sau fiecare parlamentar să vină cu propuneri de îmbunătăţire a Codului respectiv. Am citit amendamentele grupului USR, la fel cum am citit şi amendamentele tuturor parlamentarilor care au depus astfel de amendamente, pentru că mâine dimineaţa, la ora 10:30 dacă îmi amintesc bine, sunt invitat la Senatul României, la Comisia pentru mediu, împreună cu Comisia pentru păduri, pescuit şi fond cinegetic, pentru a dezbate pe fond toate acele amendamente. Mă voi prezenta personal, nu voi trimite un secretar de stat, aşa cum se întâmplă în mod curent, pentru că vreau să avem un dialog despre fiecare amendament din cele propuse, nu doar de către grupul USR, a spus Fechet.

Uniunea Salvaţi România (USR) a acuzat, duminică, PSD şi PNL că se pregătesc să renunţe la măsura confiscării vehiculelor care transportă ilegal lemne prin modificările pregătite în Parlament la noul Cod Silvic.

„Confiscarea vehiculelor care transportă ilegal lemne este o măsură bună, care şi-a dovedit eficienţa în practică şi trebuie păstrată în noul Cod silvic. Fără o justificare serioasă, PSD şi PNL se pregătesc acum să o elimine prin modificările pregătite în Parlament la noul Cod silvic”, susţine formaţiunea politică, într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit USR, acest tip de sancţiune a fost introdusă în Codul Silvic în anul 2020 şi a dat rezultate.

Vezi si

Datoria administratiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Datoria administratiei publice a crescut în luna februarie cu 40 miliarde lei, ajungând la 841 …