Tuesday , April 23 2024

Ministrul Finantelor: Bugetul este construit pe creştere economică de 2% şi un curs leu-euro de 4,5

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, pentru România TV, că proiectul de buget pentru anul 2013 este aproape gata, acum făcându-se doar unele corecţii, înainte ca proiectul să fie pus în discuţie cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional care trebuie să vină la mijlocul lunii ianuarie.

“Suntem în faza de finalizare a bugetului. Acum facem anumite corecţii pe bugetul unor principali ordonatori de credite, dar după ce vine FMI-ul şi negocierile cu ei, atunci putem să-l trimitem la Parlament”, a declarat, joi, Daniel Chiţoiu.

Acesta a precizat că proiecţia bugetară pe anul 2013 are ca punct de plecare o creştere a economiei estimată la 2%, pe un curs de 4,5 lei la un euro. “Deficitul trebuie să-l încadrăm în parametrii conveniţi cu FMI şi Uniunea Europeană, deci trebuie să fie sub 3%”, a precizat ministrul.

Rămâne de văzut dacă, în urma discuţiilor cu reprezentanţii FMI, vor începe să fie analizate condiţiile pentru încheierea unui nou acord cu Fondul. “Există o dorinţă de a încheia un nou acord, tot preventiv”, a mai spus şeful Finanţelor.

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …