Sunday , April 28 2024

Ministerul Finanțelor: Anul viitor nu vor fi modificări bruște de taxe

Ministerul Finanțelor estimează că nu vor avea loc modificări bruște de taxe pe parcursul anului viitor, a declarat, joi, Alin Chitu, secretar de stat în cadrul instituției, la un eveniment de specialitate.


El a fost întrebat dacă pentru anul 2023 Ministerul Finanțelor are în vedere modificări de taxe.
“Noi suntem acum, cel puțin pentru anul acesta, în grafic în ceea ce privește modificările legislative. Am avut OG 16, prin care au fost luate o serie de măsuri, unele nu au fost confirmate de Parlament, dar chiar și așa obiectivele noastre pentru anul 2023 sunt atinse, deci nu avem o presiune din perspectiva unor modificări bruște, ca să ne ținem de calendarul asumat”, a spus Chitu, în cadrul conferinței “PNRR – Investiții pentru economia viitorului. Reforma fiscală”, organizată de PwC România.
La rândul său, Lucian Heiuș, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a completat, prezent la același eveniment, că nu ar mai trebui să existe nicio modificare în Codul fiscal anul viitor.
“Anul 2023 nu ar trebui să mai aducă nicio modificare a Codului fiscal, chiar dacă toate modificările făcute prin OG 16 nu au dus la creșterea taxelor și impozitelor principale, ci au fost ajustări și lucruri puse într-un făgaș normal, vorbesc de cotele de TVA unde existau niște discrepanțe care nu aveau logică. În 2023 nu se va mai face nicio ajustare, cel puțin din discuțiile de până acum, și este normal acest lucru”, a arătat președintele ANAF.(Agerpres)

Vezi si

Mecanismul privitor la salariul minim european începe de la 1 iulie

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că mecanismul privitor la implementarea salariului minim european va …