Friday , April 19 2024

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului pune în dezbatere publică proiectul schemei de ajutor de stat HoReCa 2

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) pune în dezbatere publică proiectul schemei de ajutor de stat HoReCa 2, care are ca obiectiv general acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naţionale pentru întreprinderile mici şi mijlocii, a anunţat vineri ministerul.


Conform sursei citate, sprijinul financiar este destinat şi întreprinderilor mari din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, agenţiilor de turism licenţiate şi ghizilor de turism atestaţi, a căror activitate economică a fost afectată de conflictul armat din Ucraina.

“Având în vedere că la data de 30 iunie cadrul temporar Covid a expirat şi luând în considerare contextul actual al situaţiei de criză de la graniţă, operaţionalizarea programului HoReCa 2 este mai mult decât necesară şi reprezintă una dintre priorităţile Ministerului Antreprenoratului şi Turismului. În acest sens, împreună cu mediul mediul asociativ din industria ospitalităţii am încercat să identificăm cele mai eficiente soluţii în vederea implementarea acestei măsuri compensatorii. De data aceasta, în cadrul schemei de ajutor de stat HoReCa 2 pe cadrul temporar Ucraina, au fost incluşi printre beneficiari şi societăţile care au ca activitate organizarea de evenimente, care au fost excluse sau uitate la prima ediţie, astfel încât să poată fi compensate anumite pierderi pe care acestea le resimt în contextul creşterii preţurilor la utilităţi”, a declarat ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Potrivit ministerului, aplicanţii interesaţi pot transmite propunerile de modificare ale proiectului de schemă de ajutor de stat, în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de e-mail: [email protected] AGERPRES

Vezi si

Cât sunt dispuși românii să plătească pentru cazare în perioada minivacanței de Paști

67,5% dintre români spun că ar plăti între 150 și 300 de lei/camera dublă/noapte, iar …