Saturday , October 23 2021

Masura fara precedent a Germaniei pe timp de criza: isi repatriaza aurul

Germania va repatria aproape 700 tone de aur, în valoare de 27 miliarde euro, până în 2020.

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, va repatria aproape 700 de tone de euro, cu o valoare de piaţă de 27 de miliarde de euro, până în 2020, un gest rar al instituţiei de a ceda în faţa îngrijorării populare legată de păstrarea majorităţii rezervelor de aur în străinătate. Bundesbank a precizat că decizia nu reflectă niciun fel de temeri legate de securitatea deţinerilor de aur sau de acces la acestea, relatează Financial Times. Instituţia va transfera la Frankfurt întraga cantitate de aur de 374 de tone stocată în prezent la Banca Franţei, precum şi circa 300 de tone dintr-un total de 1.700 de tone păstrate la Rezerva Federală (Fed) din New York. În urma unuia dintre cele mai mari transporturi de aur făcute vreodată, jumătate din rezerva de aur a Germaniei va fi păstrată în ţară, iar restul la New York şi o mică parte la Banca Angliei.

Germania nu este prima ţară care îşi repatriază din rezervele de aur. Alte state, între care Venezuela, Iran şi Libia, au reacţionat în acest fel la frica de confiscare a activelor, în urma sancţiunilor internaţionale. “În Germania există multă emoţie populară legată de rezervele de aur. Aurul păstrat la banca centrală aduce încredere. Creăm încredere acasă şi avem posibilitatea să schimbăm aur rapid în valută”, a arătat Carl-Ludwig Thiele, membru în conducerea Bubdesbank. În prezent, Bundesbank adăposteşte mai puţin de o treime din aurul german, care a fost stocat în mod deliberat “cât mai departe în vest” în timpul Războiului Rece, a spus Thiele. Înainte de reunificarea Germaniei, 98% din aurul Germaniei de Vest era păstrat în străinătate. Cel mai recent transport mare de aur german a avut loc în 2000/2001, când Bundesbank a retras 940 de tone de aur de la Banca Angliei. Spre deosebire de Fed şi Banca Franţei, Banca Angliei percepe comisioane pentru stocarea aurului. Thiele a refuzat să precizeze cât va costa transportul aurului, dar traderii estimează căoperaţiunile vor costa 5-10 milioane de dolari. Oficialul Bundesbank a refuzat totodată să dea detalii legate de transportul aurului, din motive de securitate. “Există anumite riscuri, astfel că vor exista şi costuri de asigurare”, a spus bancherul.

Bundesbank a fost supusă unor presiuni publice din luna octombrie, după ce un audit federal a pus sub semnul întrebării controlul avut de instituţie asupra deţinerilor de aur din străinătate. Germania, cu rezerve de aur de 3.400 de tone, este pe locul al doilea în lume după Statele Unite, care deţin peste 8.100 de tone. Pe locurile următoare se află Italia şi Franţa, cu peste 2.400 de tone, urmate de China cu 1.054 tone, Elveţia cu 1.040 tone, Rusia cu peste 900 tone şi Japonia cu 765 tone.Retragerea integrală a aurului păstrat la Paris reflectă faptul că Franţa şi Germania folosesc euro, astfel că nu este nevoie ca statul german să păstreze aur în capitala franceză pentru a-l schimba în valută.

Vezi si

Pentru mare parte din românii care au credite la bancă urmează “o adevărată curbă de sacrificiu”

Mare parte dintre cei 1,43 milioane de români care au credite la bancă sunt printre …