Thursday , April 18 2024

Majoritatea consumatorilor consideră că brandurile trișează de ”Black Friday”

Opt din zece români se așteaptă să găsească produse reduse cu cel puțin 30%, de “Black Friday” sau “Cyber Monday”, iar la nivel european majoritatea consumatorilor consideră că brandurile trișează cu ocazia celor două evenimente din an cu cele mai importante discounturi, arată un studiu realizat de Revolut și Dynata.


Potrivit cercetării, publicată luni, în Europa există un scepticism față de corectitudinea ofertelor și promoțiilor din timpul acestor evenimente comerciale. Astfel, majoritatea respondenților din Europa consideră că brandurile trișează de “Black Friday” și “Cyber Monday” (64%), în timp ce 36% spun că nu s-au întâlnit niciodată cu oferte înșelătoare.
În acest context, românii sunt, de departe, cei mai sceptici în privința corectitudinii ofertelor, iar aproape două treimi (63%) dintre respondenți sunt de părere că brandurile trișează de “Black Friday” și se declară în favoarea verificării ofertelor. Totodată, 21% spun că această tactică este “parte a jocului” și nu se arată deranjați de aceasta. În schimb, 16% dintre cei chestionați recunosc faptul că nu au întâlnit niciodată oferte înșelătoare de “Black Friday”.
În topul scepticilor, românii sunt urmați de lituanieni (80% dintre aceștia spun că au întâlnit oferte îndoielnice sau au fost păcăliți) și francezi (65%).
La polul opus se află germanii – 61% dintre respondenți spun că practicile incorecte sunt rare de “Black Friday” și “Cyber Monday”. Cu toate acestea, după intrarea în vigoare a Directivei Europene Omnibus, este de așteptat ca aceste situații să fie tot mai puține.
În ceea ce privește ofertele de “Black Friday”, doar italienii sunt tot atât de hotărâți ca românii în a profita de ofertele cu reduceri (80%), în timp ce lituanienii (39%) și germanii (54%) sunt cei mai reținuți în a face cumpărături cu această ocazie. La nivel european, șase consumatori din zece se declară interesați de evenimente comerciale, precum “Black Friday” și “Cyber Monday”, chiar dacă de luni bune Europa se confruntă cu o inflație galopantă și se vorbește tot mai des de recesiune economică, notează sursa citată.
În ciuda contextului economic dificil, 23% dintre respondenții români au așteptări foarte ridicate și speră să găsească produse reduse cel puțin la jumătate de preț. Totuși, majoritatea consumatorilor ar fi satisfăcuți de ofertele de “Black Friday” dacă ar beneficia de o reducere a prețului cu cel puțin 30% (78% dintre respondenți).
Cei mai optimiști sunt cumpărătorii din categoria de vârstă 55-64 de ani, care speră să găsească reduceri cu peste 50% (28,3%) și cei din Muntenia (25%). Consumatorii din generația Z par cei mai dispuși să ia în calcul și discounturi mai modeste, de 10-20% (7% dintre respondenți, cel mai mare scor între toate segmentele de vârstă), dar și cei din vestul României (6%).
Conform studiului de specialitate, cei mai mulți dintre cumpărătorii români și-au făcut planul de a achiziționa mai ales online, iar șapte din zece respondenți au indicat platformele de e-commerce preferate sau site-urile/aplicațiile în general ca fiind locul de unde vor să cumpere de “Black Friday”. Totuși, 14% dintre consumatori sunt pragmatici și spun că vor face cumpărături atât din online, cât și din magazinele fizice, dacă ofertele sunt avantajoase. Din acest punct de vedere, femeile sunt mai dispuse să urmărească toate opțiunile (16%) față de bărbați (12%), deși, pentru ambele sexe, cumpărăturile online sunt pe primul loc între modalitățile de a face achizițiile (64% pentru femei, 74% pentru bărbați).
Raportat la interesul consumatorilor români, aceștia se orientează, și anul acesta, către electronice și electrocasnice (57%), îmbrăcăminte/ încălțăminte și accesorii (20%) și decorațiuni și mobilă (5,4%). De asemenea, 7% dintre respondenți spun că nu au planuri și că așteaptă doar să vadă ofertele pentru a lua o decizie de achiziție.
Top 3 cele mai dorite categorii de bunuri rămâne neschimbat în cazul femeilor (46% electrocasnice, 27% îmbrăcăminte, 7,4% mobilă), dar se modifică în cazul bărbaților (68% electrocasnice, 12% îmbrăcăminte, 4% bunuri de larg consum). Categoria de vârstă 35-44 de ani este cea mai interesată să cumpere aparatură electronică și electrocasnice (64%), care este la mare căutare și printre respondenții din regiunea de sud-est a țării (60,4%). Cel mai puțin interesați de această categorie de bunuri par a fi seniorii (peste 65 de ani, cu 49%) și consumatorii din nord-estul țării (50,4%).
Referitor la comportamentul financiar asociat achizițiilor de “Black Friday”, studiul arată că românii dau dovadă de mai multă cumpătare și 46% declară că vor cumpăra doar ceea ce își permit și că vor achita cu banii din contul curent. Reprezentanții segmentului 18-24 de ani (55%) susțin că nu se vor întinde mai mult decât își permit, dar și consumatorii din vestul țării (54%). În același timp, 22% dintre respondenți sunt dispuși să utilizeze carduri de credit pentru a plăti cumpărăturile de “Black Friday”, iar bărbații (25%) ar apela la acest mijloc de plată mai mult decât femeile (20%).
Totodată, doi români din zece declară că au pus bani deoparte pentru a profita de acest moment, iar categoria de vârstă care arată cel mai responsabil comportament este 25-34 de ani, 29% indicând că au economisit în acest scop. Pe acest fond, bucureștenii par a fi cel mai puțin prevăzători, doar 14% având resurse suplimentare pentru cumpărăturile de “Black Friday”, iar cei din sudul țării – Muntenia – preferă să se pregătească din vreme (26%). (Agerpres)

Vezi si

Cât sunt dispuși românii să plătească pentru cazare în perioada minivacanței de Paști

67,5% dintre români spun că ar plăti între 150 și 300 de lei/camera dublă/noapte, iar …