Friday , March 29 2024

Maine, Carrefour decide daca ramane sau nu in Romania

Gigantul francez va anunţa miercuri măsuri radicale. Printre ele: concedieri, majorări de capital sau ieşirea de pe anumite pieţe.

Noul boss al Carrefour, George Plassat, nu prea are de ales, notează presa franceză. Este condamnat să ia măsuri radicale dacă vrea să redreseze un grup care nu mai are de mult o orientare strategică clară.

În primul rând, vor fi anunţate, cel mai probabil, concedieri: 500-600 de angajaţi din Franţa vor fi disponibilizaţi. Asta pare a fi cel mai simplu, adevărata provocare pentru Plassat fiind cum va reuşi să redinamizeze reţeaua de magazine, dat fiind că hypermarketurile grupului se confruntă, de câţiva ani, cu o erodare constantă a vânzărilor, iar marjele de profit sunt din ce în ce mai mici. Potrivit estimărilor, Plassat ar avea nevoie de trei miliarde de euro pentru a finanţa programul său de redresare a reţelei europene de hypermarketuri. O soluţie avută în vedere: o majorare de capital clasică cu un discount important, dar va fi greu pentru grup să ia bani de pe bursă, dat fiind că acţionarilor nu le va conveni diluarea automată a portofoliului. Din acest motiv, conducătorii grupului ar putea opta pentru o emisiune de obligaţiuni convertibile în acţiuni. Oricum, nici pe Bursă nu o duce prea bine Carrefour: valoarea acţiunii a scăzut cu 50% în trei ani.

O altă opţiune avută în vedere pentru atragerea de cash: vânzarea de active care nu mai sunt considerate stratregice, în acest sens presa franceză evocând ieşirea de pe pieţe ca Turcia, Indonezia sau Polonia. Pe de altă parte, grupul trebuie să ia măsuri şi în cazul Spaniei sau Italiei, date fiind dificultaţile economice.

Potrivit estimărilor specialiştilor în retail, măsurile lui Plassat ar putea viza şi piaţa românească, existând chiar voci care iau în calcul chiar o retragere a Carrefour din România.

Primele zvonuri potrivit cărora Carrefour ar putea renunţa la operaţiunile din România au apărut în aprilie anul acesta. ING a pus pe hârtie, într-un raport de analiză pentru investitori, nouă state din care gigantul francez s-ar putea retrage printr-o vânzare de active.  România era printre ele, iar ECONOMICA.NET a dat mai multe detalii despre cauzele care au generat  probleme financiare gigantului francez,  precum şi recomandările instituţiei financiar-bancare. Detalii aici.

Veştile au continuat să fie defavorabile retailerului francez, iar în iulie Planet Retail a acordat Carrefour puţine şanse în lupta cu principalii săi rivali: Tesco şi Schwarz. Aceştia au devenit tot mai puternici în Vestul Europei, unde Carrefour continuă să piardă teren. Conform estimărilor Planet Retail, vânzările totale ale Carrefour (vânzările cu TVA generate de toate magazinele deţinute total sau parţial de companie, inclusiv veniturile generate de magazinele în franciză n.red ) vor ajunge în 2016 la numai 68,6 miliarde de euro, de la 69 de miliarde de euro în momentul de faţă. În schimb, Tesco, care şi-a schimbat gândirea de business mult mai repede reuşind în parte să contracareze declinul general al pieţei de retail, va ajunge în 2016 la vânzări totale de 75,4 miliarde de euro. De asemenea, Carrefour ar putea avea încasări sub cele ale Schwarz, care, conform estimărilor, va ajunge în 2016 la vânzări totale de 71,4 miliarde de euro.

Cât despre posibilele soluţii pe care Plassat le-ar putea lua pentru a redresa situaţia financiară a grupului, Planet Retail reaminteşte de exituri, dar punctează că în România grupul de retail încă mai face profit. “În România, Carrefour a introdus toate tipuri de magazine din portofoliu: hypermarketuri,supermarketuri şi magazine de proximitate. În ciuda unui context macroeconomic defavorabil şi a scăderii veniturilor populaţiei ca urmare a majorării TVA şi a reducerilor de salarii, retailerul generează profit. În schimb, în Polonia unde magazinele de mici dimensiuni joacă cel mai important rol, Carrefour generează aproximativ 75% din venituri din hypermarketuri. În consecinţă, marjele sunt în pericol. “, susţin analiştii de la PlanetRetail. Analiza lor completă aici.

Aceştia au revenit săptămâna trecută cu precizări referitoare la oportunitatea ca retailerul Carrefour să iasă din România, afirmând că Tesco, Auchan şi Wal-Mart ar putea fi potenţiali cumpărători în Europa de Est.”Activele din Centrul şi Estul Europei pot reprezenta o mare oportunitate de afaceri pentru Auchan, retailer foarte bine integrat pe piaţa din Rusia, Polonia şi România” a  declarat Milos Ryba, analist la PlanetRetail citat de Reuters.

Indiferent ce spun analiştii despre afacerile Carrefour din România, rezultatele financiare pe primul trimestru al anului sunt pozitive, creşterea fiind generată mai ales de noile deschideri.  Compania a raportat pe piaţa locală vânzări de 277 de milioane de euro, cu 3,6% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.  Eliminand impactul variaţiei cursului de schimb valutar, vânzările retailerului francez au avut un avans de 6,8% în perioada analizată. La momentul respectiv, compania opera în ţara noastră 52 de supermarketuri, 5 francize şi 25 de hypermarketuri. Între timp, francezii au continuat să investească pe plan local astfel că la sfârşitul lunii iulie, Carrefour avea 57 de supermarketuri, 8 francize şi 25 dehypermarketuri.

La nivel mondial, vânzările Carrefour au urcat în primul trimestru cu 1,5%, la 22,49 miliarde euro. În condiţii comparabile însă (eliminând efectele de calendar, variaţia preţului carburanţilor şi a cursului de schimb valutar) vânzările Carrefour au coborât cu 0,1%, în principal din cauza performanţelor dezamăgitoare ale hipermarketurilor din Franţa şi impactului măsurilor de austeritate implementate în statele din sudul zonei euro, unde consumatorii consumat mai puţin.

În 2011, vânzările Carrefour în România au crescut cu 4,8%, la 1,184 miliarde euro, datorită extinderii reţelei de magazine.

Carrefour îşi va prezenta joi rezultatele financiare aferente primei jumătăţi din acest an.

economica.net

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …