Thursday , April 25 2024

Lagarde: Intrarea SUA în incapacitate de plată ar avea consecinţe deplorabile

Intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată ar avea “consecinţe deplorabile” atât pentru ţară, cât şi pentru restul lumii, a declarat, duminică, directorul general al fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde.

“Dacă luăm în calcul scenariul unei intrări complete în incapacitate de plată, se ajunge, binenţeles, la majorări de dobânzi, consecinţe majore asupra bursei şi efecte deplorabile pentru SUA, dar şi pentru pentru economia mondială pe ansamblu”, a spus Lagarde, într-un interviu pentru postul american de televiziune ABC, adăugând că nu-şi imaginează nici măcar “o secundă” că SUA ar putea intra în default.

Statele Unite se află în impas politic după ce democraţii şi republicanii nu au reuşit să ajungă la un acord în privinţa majorării plafonului de îndatorare. SUA au atins, în luna mai, pragul maxim al îndatorării, de 14.300 de miliarde de dolari, iar Trezoreria a autorizat măsuri extraordinare, care permit guvernului să poată angaja împrumuturi până pe 2 august. După această dată, guvernul nu va mai avea dreptul să se împrumute şi nu îşi va putea onora obligaţiile, inclusiv serviciul datoriilor.

O parte a economiştilor consideră că guvernul ar putea să se împrumute şi după această dată, însă Lagarde pare să susţină poziţia autorităţilor americane, care au avertizat că în lipsa unei creşteri a limitei de îndatorare, consecinţele vor fi extrem d grave.

Lagarde, care a preluat marţi conducerea FMI, a afirmat că predecesorul său, Dominique Strauss-Kahn, a făcut “o treabă excelentă” ca şef al instituţiei internaţionale.

Lagarde a fost desemnată director general după ce postul a devenit vacant la mijlocul lunii mai, ca urmare a demisiei lui Dominique Strauss-Kahn, arestat la New York pentru acuzaţii de viol, respinse de fostul oficial.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …