Friday , March 29 2024

Hidroelectrica şi zece dintre partenerii săi, amendaţi de Consiliul Concurenţei cu 37 de milioane de euro

hidroelectrica

Consiliul Concurenței a sancționat Hidroelectrica și pe zece dintre partenerii săi contractuali cu amenzi în valoare totală de 165.843.604 lei (aproximativ 37 milioane euro) pentru încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale pe piața producerii și comercializării de energie electrică, potrivit unui comunicat de presă.

Hidroelectrica a fost amendată cu 20.436.271 lei (circa 4,6 milioane de euro), în timp ce partenerii săi au primit următoarele sancțiuni: Alpiq Romindustries — 21.728.026 lei (aproximativ 4,8 milioane de euro), Alpiq Romenergie — 87.821 lei (circa 20.000 de euro), Alro — 21.238.719 lei (aproape 4,7 milioane de euro), Electrocarbon — 864.203 lei (aproximativ 193.000 euro), Electromagnetica — 9.021.308 lei (circa 2 milioane de euro), Elsid — 2.553.868 lei (aproximativ 570.000 euro), Energy Financing Team (Switzerland) — 71.374.436 lei (aproape 16 milioane de euro), Energy Holding — 12.359.852 lei (aproximativ 2,8 milioane de euro), Luxten Lightning Company — 5.454.150 lei (aproape 1,2 milioane de euro) și Menarom PEC (EURO PEC) — 724.950 lei (circa 162.000 de euro).

Societățile Hidroelectrica, Elsid și Electrocarbon au recunoscut săvârșirea faptelor anticoncurențiale și, ca urmare, au beneficiat de reducerea amenzilor.

În cadrul investigației, Consiliul Concurenței a analizat contractele pe termen lung încheiate între Hidroelectrica și unii furnizori de energie electrică și consumatori eligibili pe piața angro de energie electrică, având în vedere scopul, condițiile de piață, pozițiile deținute pe piață, durata contractelor, cantitatea de energie electrică angajată în contracte, prețul contractual, imposibilitatea denunțării unilaterale din partea producătorului, se mai precizează în comunicat.

Autoritatea de concurență a constatat că aceste contracte au avut ca efect blocarea pieței pentru alți furnizori și producători de energie electrică și consumatori eligibili, conducând la îngreunarea procesului de dezvoltare a pieței în perioada liberalizării sectorului.

Contractele, încheiate preferențial, fără un proces de selecție obiectiv și în lipsa unor proceduri transparente de comercializare a energiei electrice, prevedeau comercializarea unei cantități de energie mai mari decât putea să producă Hidroelectrica (95—175% din cantitatea de energie produsă). Ca urmare a acestor contracte, a fost indisponibilizată anual o cantitate de 42-60% din energia electrică comercializată de producători pe piața concurențială pentru o perioadă de 10-14 ani.

În ceea ce privește prețurile practicate în cadrul contractelor pe termen lung încheiate, acestea s-au situat, în mod permanent, la un nivel inferior prețurilor medii înregistrate pe platformele de tranzacționare PCCB (Piața Centralizată a Contractelor Bilaterale) și PZU (Piața pentru Ziua Următoare), spun reprezentanții Consiliului Concurenței.

 

 

Vezi si

Ministrul Mediului: Magazinele, obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează

Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează şi să ofere …