Tuesday , July 5 2022

Guvernul va scumpi carburanţii, alcoolul şi ţigările. Accizele vor fi calculate în funcţie de inflaţie

carburant

Potrivit unor surse România TV, Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional să modifice nivelul accizelor în funcţie de rata inflaţiei, nu în funcţie de cursul euro/leu de la începutul lunii octombrie, aşa cum se făcea în fiecare an până acum.

Astfel, accizele în 2014 ar putea creşte cu încă 3%, în condiţiile în care fluctuaţia cursului de schimb din ultima perioadă ar fi fost dezavantajoastă pentru Fisc şi ar fi condus la un nivel mai mic al încasărilor la buget.

Totodată, va apărea o taxă în plus pentru cei care deţin loc de parcare sau piscină. În schimb, Guvernul a convenit cu FMI să păstreze nivelul cotei unice la 16%.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, a confirmat schimbarea modalităţii de calcul a accizei, însă a afirmat că este vorba doar de o actualizare mai frecventă a nivelului accizelor, în funcţie de cursul valutar. “Va fi tot în funcţie de cursul euro/leu, dar nu se va mai luat valoarea cursului de la începutul lunii octombrie, ci asemenea ajustări vor fi făcute mai des. Este doar o schimbare a modalităţii de calcul”, a declarat Palada.

Invitat să motiveze de ce se recurge la această modalitate de calcul, Palada a spus: “De-abia acum economia românească şi-a găsit o aşezare a indicatorilor macroeconomici, inflaţia şi cursul de schimb, lucru demonstrat de evoluţiile din ultimii ani.”

În schimb, economistul Mircea Coşea crede că modificarea modalităţii de calcul a accizei este o încercare de a masca incapacitatea Guvernului de a crea locuri de muncă şi, implicit, încasări mai mari la buget şi de a creşte nivelul încasărilor bugetare.

“Este o şmecherie a Guvernului ce nu are capacitatea de a crea locuri de muncă sau de a stimula productivitatea economiei. Eate un artificiu dăunător pentru populaţie pentru că schema este evident în defavoarea acesteia deoarece toate preţurile vor creşte”, a declarat Coşea precizând că acciezele la carburanţi ar putea atrage scumpiri în lanţ la o serie mult mai amplă de produse.

Acesta şi-a exprimat dezacordul şi faţă de o altă măsură preconizată de guvernul Ponta, anume creşterea salariului minim pe economie, fapt ce va mări povara fiscală asupra angajatorilor. “Aş fi salutat această măsură dacă ar fi fost dublată de o reducere a CAS”, a mai spus Coşea.

Vezi si

Euro a atins marți cel mai scăzut nivel față de dolar din ultimii 20 de ani

Euro a atins marți cel mai scăzut nivel din ultimii aproape 20 de ani în …