Thursday , April 25 2024

Guvernul american a vândut acţiuni GM de 5,5 mld. dolari şi vrea să iasă din acţionariat în 2013

General Motors va răscumpăra de la Trezoreria SUA un pachet de 200 de milioane de acţiuni, pentru 5,5 miliarde de dolari, iar guvernul american se pregăteşte să iasă din acţionariatul companiei anul viitor, potrivit Mediafax.

Preţul de 27,5 dolari pe acţiune este cu 7,9% mai ridicat faţă de cotaţia bursieră a GM de la finalul şedinţei de marţi de la New York, transmite Bloomberg.

Trezoreria va scoate la licitaţie restul acţiunilor în luna ianuarie.
GM a fost sprijinită de guvernul american cu 51 miliarde de dolari în 2009, când a trecut printr-o restructurare rapidă sub protecţia falimentului.

Statul a recuperat 24 miliarde de dolari din această investiţie şi controla, înainte de răscumpărarea de acţiuni derulată miercuri, 32% din acţiunile GM – 500 de milioane de titluri.
Acţiunile GM au crescut în acest an cu 26%.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …