Guvernul accesează 400 milioane de euro de la Banca Mondială pentru combaterea pandemiei

secretarasite

3/04/20 ora:11:55am

Guvernul României a accesat linia de asistență financiară preaprobată în valoare de 400 milioane de euro acordată de Banca Mondială pentru a contribui la prevenirea răspândirii pandemiei de COVID – 19 (Coronavirus) și la punerea în aplicare a unor măsuri în acest scop, anunță oficialii Băncii Mondiale. ”Această finanțare sprijină o serie de intervenții menite să ducă la consolidarea serviciilor de intervenție și a celor medicale, la minimizarea pierderilor pentru sectoarele public și privat, precum și la protejarea vieții cetățenilor și a calității traiului în general”, se mai arată în comunicat.

”Banca Mondială este pregătită să vină în sprijinul României în lupta sa împotriva pandemiei de COVID-19 și a efectelor acesteia asupra oamenilor, prin acordarea unui ajutor financiar rapid, precum și printr-o implicare pe termen lung,” a declarat Tatiana Proskuryakova, Directorul de Țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria. ”Ȋn funcţie de evoluţia situaţiei, vom continua să sprijinim România pentru a putea depăși această criză”.

România a beneficiat de această asistență financiară preaprobată (Catastrophe Deferred Drawdown Option – CAT-DDO), pe care Guvernul României a negociat-o cu Banca Mondială în luna iunie 2018. Obiectivul acestui program este acela de a consolida cadrul instituțional și juridic din România pentru a putea gestiona eficient impactul fizic, social și fiscal în caz de situație medicală de urgență, în cazul unui dezastru natural sau al schimbărilor climatice. În plus față de sprijinul acordat Guvernului pentru dezvoltarea unor politici publice de importanță critică menite să consolideze reziliența, această facilitate acordă Guvernului posibilitatea de a accesa finanțare în termen de 48 de ore, pentru a putea reacționa în timp util în fața unui dezastru natural sau a unei urgențe de natură medicală.

În același timp, Biroul Băncii Mondiale din România lucrează acum la restructurarea portofoliului existent, în special în domeniul sănătății, pentru a-și valorifica o parte din fondurile existente în vederea finanțării achiziției unor echipamente necesare în contextul crizei actuale, precum și în domeniile afectate de criză dincolo de sectorul sănătății. Acest gen de asistență implică și furnizarea de asistenţă tehnică pentru diminuarea impactului economic pe care il va avea o posibila criză

Grupul Băncii Mondiale pune la dispoziție un pachet de finanțare cu aprobare rapidă în valoare de 14 miliarde USD pentru a consolida răspunsul la efectele pandemiei de COVID-19 în țările aflate în curs de dezvoltare și pentru a reduce perioada de recuperare a acestora. Reacția rapidă include finanțare, consiliere în materie de politici publice și asistență tehnică pentru a ajuta țările să facă față impactului generat de această pandemie în domeniul medical și economic. IFC oferă o finanţare de 8 miliarde USD pentru a ajuta societățile private afectate de pandemie și pentru a contribui la păstrarea locurilor de muncă. IBRD şi IDA pun la dispoziție o primă tranșă de 6 miliarde USD pentru a susține intervenția în domeniul asistenței medicale. În cazul în care sunt țări care vor avea nevoie de un sprijin mai semnificativ, Grupul Băncii Mondiale va acorda 160 miliarde USD în următoarele 15 luni pentru a contribui la protejarea celor sărăci și vulnerabili, pentru a sprijini mediul de afaceri și procesul de recuperare economică.