Friday , April 19 2024

Guvernul a aprobat amânarea ratelor la bănci timp de 9 luni. Vezi condițiile

Guvernul a adoptat suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni, în anumite condiţii. De această măsură vor beneficia atât persoanele fizice, cât şi firmele, care au contractat un credit înainte de 30 aprilie 2022 și care nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni.

Persoanele fizice și juridice au termen 30 de zile de la data publicării OUG în Monitorul Oficial, pentru a solicita amânarea ratelor pentru 9 luni.

Ministrul Finanțelor a explicat că această măsură este ”un instrument și nu singura soluție, la nivelul celor care au o dificultate. Clienții au la dispoziție și alte instrumente: trecerea de la Robor la IRCC, trecerea la o dobândă fixă, rescadențări sau refinanțări. Orice amânare de rate duce la obligativitatea ca ele să fie plătite în viitor, cu dobânda aferentă”.

”Practic, prin această măsură, Guvernul încearcă să vină cu încă un instrument în sprijinul cetăţenilor şi a companiilor aflate în dificultate, din perspectiva modului în care vor evolua dobâzile în perioada următoare. Pentru 2023 ne aşteptăm la o începere de scădere a acestora”, a afirmat Câciu.

Despre pericolele acestei amânări, ministrul susţine că este acelaşi mecanism ca cel aprobat pe vremea când era Florin Cîţu premier. El a arătat că orice amânare înseamnă că, la final, plăteşti mai mult, indiferent de nivelul dobânzii, iar dobânzile sunt în creştere, şi a precizat că nu este singura soluţie, fiind doar pentru cei care nu mai au posibilitatea de a-şi plăti ratele la bancă.

Persoanele juridice vor putea accesa amânarea ratelor dacă prezintă o declarație pe propria răspundere care să arate o scădere cu minimum 25% a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată, comparativ cu perioada similară a anului 2021.

În situaţia debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înfiinţaţi cu mai puţin de 1 an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înfiinţare, privind angajamentul de a nu distribui/plăti dividende şi de a nu acorda sau rambursa credite către acţionari pe perioada aplicării facilităţii de amânare la plată, cu excepţia întreprinderilor publice.

Conform spotmedia, pentru persoanele fizice, se prevede prezentarea declaraţiei pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creştere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creşterii preţurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Debitorii, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, pot solicita amânarea la plată doar pentru creditele pentru care nu au înregistrat restanţe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată şi pentru care nu beneficiază, la data solicitării, de o soluţie/un plan de restructurare a datoriilor agreat de comun acord cu creditorul în ultimele 3 luni (care corespund perioadei de declanşare a crizei actuale, pentru a nu evita dublarea măsurilor de sprijin).

”Creditorul (banca) analizează solicitarea și o aprobă în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării care îndeplinește cerința de la alin.(1), dacă sunt îndeplinite condițiile din prezenta ordonanță de urgență”, mai arată actul normativ.

Ministrul Câciu a spus azi că moratoriul a fost avizat şi de BNR, şi de Asociaţia Română a Băncilor.

 

Vezi si

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populației

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele …