Friday , March 29 2024

Grupul BMW este investigat in SUA pentru contractele de leasing cu militarii

BMW group

Departamentul de Justitie al Statelor Unite a solicitat informatii din partea diviziei de leasing a grupului german BMW, in 2016, despre modul in care trateaza militarii care au restante la plata ratelor de leasing pentru automobile, potrivit unor documente obtinute de Bloomberg si citate de News.ro.

BMW Financial Services a anuntat ca nu cunoaste cate contracte de leasing ar putea fi afectate de prevederile unei legi (Service members Civil Relief Act) care protejeaza militarii cu restante la imprumuturi in perioada in care sunt in misiune sau transferati.

Documentele au legatura cu o tranzactie cu obligatiuni in valoare de 1 miliard de dolari care sunt vandute investitorilor in aceasta saptamana.

Legea interzice masuri sau penalizari impotriva personalului militar aflat in misiune.

BMW Financial, cu sediul in Woodcliff Lake, New Jersey, colaboreaza cu autoritatile, care au cerut informatii la sfarsitul lunii august 2016, a declarat un purtator de cuvant al BMW, care a refuzat sa dea alte informatii.

Purtatorii de cuvant ai Departamentului de Justitie si bancii Barclays, aranjorul emisiunii de obligatiuni garantate prin contracte de leasing a BMW, au refuzat sa comenteze.

Creditele auto sunt in centrul atentiei, in conditiile in care expunerea imprumutatilor a depasit 1.000 de miliarde de dolari.

Multe dintre cele mai riscante credite sunt finantate prin securitizare, sistem similar cu sistemul prin care creditele ipotecare subprime au fost vandute sub forma de obligatiuni.

Acest tip de acorduri permite bancilor sa acorde noi imprumuturi si leasinguri.

Autoritatile americane au lansat o investigatie referitoare la practicile de acordare a creditelor auto, la nivelul industriei, in 2014.

Initial, investigatia s-a concentrat pe imprumuturile acordate imprumutatilor cu credite subprime si securitizarea imprumuturilor, dar autoritatile au luat recent masuri impotriva creditorilor, in legatura cu felul in care trateaza defaulturile.

Departamentul de Justitie a inceput, in octombrie, sa investigheze furnizorul de credite auto subprime Westlake Financial Services, pentru ca ar confisca vehicule ale unor clienti aflati in misiune, fara sa obtina ordine judecatoresti.

Creditorii si partenerii lor trebuie in mod normal sa obtina ordine judecatoresti inainte de a confisca vehicule ale soldatilor, marinarilor si aviatorilor care au restante la plata imprumuturilor.

In septembrie, autoritatile americane au sanctionat banca Wells Fargo pentru ca nu a respectat legea respectiva, cu o amenda de 24 de milioane de dolari.

HotNews

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …