Tuesday , April 23 2024

Grecia face referendum pentru planul de salvare

Guvernul de la Atena a anunţat azi că va supune noul plan de salvare oferit de Uniunea Europeană unui referendum. Premierul Georgios Papandreou a declarat că are încredere în judecata cetăţenilor. Sute de mii de oameni au protestat în Grecia împotriva măsurilor de austeritate, astfel că rezultatul referendumului este acum incert.

Premierul socialist elen, Georgios Papandreou, a anunţat azi că noul plan de salvare a Greciei, anunţat recent de Uniunea Europeană, va fi supus unui referendum. “Avem încredere în cetăţeni, în judecata lor, credem în deciziile lor”, le-a spus el parlamentarilor socialişti. Premierul nu a anunţat încă o dată pentru consultarea publică.

Majoritatea grecilor au avut o reacţie negativă la noul acord european de susţinere financiară a Greciei, întrucât consideră că va afecta suveranitatea ţării, potrivit unui sondaj citat de Reuters. Astfel, 60% dintre persoanele intervievate cred că acordul va avea un efect negativ.

Sondajul, publicat de ziarul To Vima, a fost efectuat imediat după acordul liderilor din zona euro de acordare a unui nou sprijin financiar de 130 de miliarde de euro Greciei.

Pachetul de sprijin prevede ca băncile, fondurile de pensii şi asigurătorii să accepte o reevaluare în scădere a datoriilor Greciei cu 50%, astfel încât acestea să ajungă la 120% din PIB până în 2020. Datoriile totale ale Greciei, de peste 350 miliarde de euro, vor atinge la sfârşitul acestui an 160% din PIB, potrivit estimărilor.

Mulţi greci se tem însă că ţara lor va suporta însă o reducere a suveranităţii. Declaraţia finală a summitului de săptămâna trecută menţionează că reprezentanţii Comisiei Europene, ai FMI şi ai Băncii Centrale Europene se vor afla permanent la Atena, pentru a asigura un mecanism de supraveghere îmbunătăţit.

Circa jumătatea dintre participanţii la sondaj consideră că acordul semnat la Bruxelles reprezintă o lovitură pentru suveranitatea Greciei, întrucât conferă UE şi FMI un control mai mare asupra economiei ţării. Numai 36% dintre cele 1.009 de persoane intervievate au spus că acordul este un factor pozitiv.

Vezi si

Operatorii de transport rutier de mărfuri spun că au pierdut 2, 55 miliarde de euro în 2023, din cauza întârzierilor de la frontiere

Industria de transport rutier de mărfuri a pierdut anul trecut 2,55 miliarde de euro din …