Friday , March 29 2024

Germania recunoaşte moneda virtuală bitcoin ca instrument financiar

bitcoin

Germania a recunoscut oficial moneda virtuală bitcoin ca “unitate de cont”, respectiv ca instrument financiar care poate fi folosit în “cercurile multilaterale de cliring”, potrivit Ministerului de Finanţe din această ţară.

Bitcoin nu este clasificată ca ban electronic (e-money) sau monedă străină, ci mai degrabă ca instrument financiar supus reglementărilor bancare din Germania. Reprezintă mai degrabă «bani privaţi» care pot fi utilizaţi în cercurile multilaterale de cliring”, potrivit unui comunicat al Ministerului german de Finanţe, relatează CNBC.

O unitate de cont permite realizarea de comparaţii în timp a valorii unor bunuri sau servicii şi cuantificarea valorii adăugate în cadrul activităţii economice şi poate fi reprezentă de o monedă fără existenţa fizică a acesteia. Un exemplu de unitate de cont este dat de drepturile speciale de tragere (DST) ale FMI, în care se evaluează tranzacţiile, dar care nu sunt şi instrument de plată. Astfel, plăţile trebuie să se facă în monede aflate efectiv în circulaţie.

“Trebuie să avem competiţie în producţia de bani. Am fost de mult timp un susţinător al planului lui Friedrich August von Hayek de denaţionalizare a banilor. Bitcoin reprezintă primul pas în această direcţie”, a declarat Frank Schaeffler, membru în comisia de finanţe a Parlamentului german, care a susţinut clarificarea legală a bitcoin.

Bitcoin este o monedă virtuală care permite utilizatorilor să o schimbe pentru bunuri şi servicii.

Îm prezent, o bitcoin valorează circa 119 dolari.

Noua prevedere arată că autorităţile germane pregătesc reglementări de taxare a tranzacţiilor cu bitcoin.

Potrivit publicaţiei Die Welt, guvernul german a stabilit că clasificarea bitcoin înseamnă că profiturile obţinute prin utilizarea monedei virtuale ar putea fi impozitate.

Kathleen Brooks, director la FOREX.com, a declarat CNBC că această clasificare de către guvernul Germaniei dă legitimitate bitcoin să fie folosită ca instrument financiar într-una din cele mai mare economii din lume.

Brooks a adăugat că este un mare pas înainte pentru mişcarea bitcoin.

“Cred că este interesant că Germania a luat-o înainte şi a dat statut legal bitcoin, care ar putea deveni o alternativă la euro, dacă moneda unică va înceta să existe”, a spus Brooks.

Ea a arătat că dacă euro va dispărea, autorităţile germane ar putea să colecteze în continuare taxe dacă toată lumea va începe să folosească bitcoin.

Schaeffler consideră că succesul bitcoin va depinde de tratamentul corect al autorităţilor de reglementare şi de existenţa unor condiţii egale cu cele ale celorlalte monede. El a adăugat că ar fi greşit dacă autorităţile naţionale vor califica bitcoin drept un instrument de spălare a banilor, doar pentru că face posibile tranzacţiile anonime.

Reglementarea bitcoin a fost un subiect fierbinte în ultimele câteva luni. Departamentul pentru Servicii Financiare din New York a trimis citaţii săptămâna trecută mai multor companii asociate cu bitcoin, în cadrul unei investigaţii mai largi privind practicile acestora.

FMI şi Departamentul pentru Securitate Internă (Department of Homeland Security-DHS) efectuează la rândul lor investigaţii.

În plus, Thailanda a luat măsuri în luna iulie pentru interzicerea monedei virtuale, potrivit Bitcoin Co, un site din Bangkok care operează tranzacţii cu bitcoin. Site-ul a arătat că i s-a interzis înregistrarea la agenţiile guvernamentale, fapt care ar fi permis oamenilor să folosească legal moneda.

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …