Saturday , April 20 2024

Germania, noul Eldorado al imigraţiei

germania

În virtutea bunei sale sănătăţi economice, Germania atrage mai mult decât Canada sau Australia şi se poziţionează la acest capitol pe locul doi, după SUA, notează joi cotidianul francez Le Figaro.

E un adevărat boom. După SUA, Germania este deja noul ‘tărâm al imigraţiei’ preferat de străini. Potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care regrupează principalele ţări dezvoltate, 400.000 de noi imigranţi s-au instalat pe termen nedeterminat în Germania în 2012, cu 38% mai mulţi decât în anii precedenţi.

În SUA, imigranţii se cifrau la un milion. Însă, prima putere economică din Europa atrage mai mult decât Canada sau Australia, care au primit fiecare în jur de 250.00 de imigranţi, sau decât Franţa, cu 240.000 de nou-sosiţi. Pentru a stabili acest clasament, care a adus Germania din poziţia a noua, pe care o ocupa în 2009, pe locul doi, în prezent, OCDE nu a luat în calcul imigraţia considerată ‘durabilă’ (mai mult de un an), reiterând prin aceste cifre fluxurile de scurtă durată.

‘Trei sferturi dintre imigranţii din Germania provin din ţările europene’, explică Thomas Liebig, expert în cadrul OCDE. Dintre aceştia, polonezii reprezintă un sfert, urmaţi de români, unguri, bulgari, apoi de ţările din sudul Europei, cum sunt Grecia, Italia sau Spania.

Criza economică este cea care i-a alungat pe oameni de la casele lor. Ei beneficiază de libertatea circulaţiei în cadrul UE şi îndreaptă spre piaţa de muncă cea mai atractivă de pe continent. Cu o populaţie îmbătrânită, cererea de mână de lucru este din ce în ce mai puternică în Germania.

‘Germania este lovită de un declin demografic. Piaţa sa de muncă este deja dezechilibrată’, adaugă Thomas Liebig. Bariera limbii se dovedeşte din ce în ce mai puţin un obstacol. ‘Angajaţii sunt gata să facă anumite compromisuri’, explică expertul. Astfel, două treimi dintre imigranţi îşi găsesc un loc de muncă în Germania şi o treime – în posturi calificate. Obiectivul guvernului este cu precădere cel de a-i convinge pe tinerii licenţiaţi să se instaleze la ei în ţară.

Conversiunea Germaniei în materie de imigraţie a fost una progresivă şi facilitată de un nivel al şomajului scăzut. Pentru a permite integrarea acestor persoane, Berlinul a pus în aplicare politici care favorizează învăţarea limbii. Însă, dacă opinia publică percepe mai degrabă favorabil imigraţia calificată, dezbaterea rămâne una vie în ceea ce priveşte persoanele defavorizate.

Partidele cele mai conservatoare, precum Uniunea Creştin-Socială (CSU), filiala bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) condusă de Angela Merkel, denunţă de mai multe luni ‘turismul social’. Germanii îşi fac probleme pentru perenitatea sistemului lor de protecţie socială. Guvernul ar dori să restrângă condiţiile de atribuire a alocaţiilor şi să-i excludă pe imigranţi de la şomaj. Comisia Europeană pledează invers, precizează Le Figaro.

În timp ce, în Europa, Germania atrage tot mai mult, alte ţări înregistrează, în schimb, o reducere a influenţei. În 2012, fluxul de imigranţi în Spania a scăzut cu 22%, ceea ce reprezintă, totuşi, 300.000 de persoane. În Italia, reducerea a fost de 19%.

La nivel general în UE, s-a înregistrat o reducere a fluxului de imigranţi, cu 12% mai puţin comparativ cu 2011. (Agerpres)

Vezi si

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile populației

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele …